Zece instituții de învățământ din regiunea Cernăuți au primit laptopuri și televizoare pentru dotarea „Claselor de siguranță”, în cadrul proiectului transfrontalier SHIELD – „Identificarea pericolelor și educația școlară privind dezastrele locale”, finanțat de UE prin Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021–2027.
Potrivit Agenției BucPress din Cernăuți, proiectul este finanțat de UE și cofinanțat de statele participante în program. Bugetul total al proiectului este de 398.727,63 euro, dintre care 358.854,86 euro reprezintă finanțare acordată de UE prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Liderul proiectului este Administrația Protecției Civile a Populației din cadrul Administrației Regionale de Stat Cernăuți, iar partenerii sunt Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, România, și ONG „Agenția pentru Inovații și Dezvoltare” din regiunea Cernăuți. Astfel, partea română este reprezentată în proiect de ISU „Bucovina” Suceava, instituție care contribuie la activitățile de pregătire, prevenire și instruire în domeniul situațiilor de urgență.
Echipamentele au fost transmise pentru amenajarea „Claselor de siguranță” în zece unități de învățământ: Liceul Mămăliga, Liceul nr. 1 Noua Suliță, Liceul Hliboca, Liceul Tureatca, Liceul nr. 1 Tereblecea, Liceul Vancicăuți, Liceul nr. 1 „Gheorghe Asachi” din Herța, Liceul Horbova din comuna Ostrița, Liceul Bucovinean al Tineretului de Succes și Gimnaziul nr. 7 din Cernăuți.
Noile laptopuri și televizoare vor fi utilizate pentru instruirea elevilor în domeniul siguranței, al prevenirii riscurilor și al comportamentului corect în situații de urgență. Activitățile se înscriu în obiectivul general al proiectului, care urmărește îmbunătățirea siguranței populației din zona transfrontalieră România–Ucraina, respectiv regiunea Cernăuți și județul Suceava, prin campanii informativ-practice privind riscurile generate de dezastre naturale sau antropice.
Proiectul prevede, de asemenea, creșterea nivelului de conștientizare privind prevenirea și gestionarea eficientă a riscurilor, dezvoltarea abilităților de acordare a primului ajutor în rândul copiilor de vârstă școlară, elaborarea unui Plan de Acțiune Comun privind Reducerea Riscului de Dezastre și organizarea de traininguri comune. În cadrul proiectului este prevăzută și achiziționarea unui vehicul de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.
Proiectul SHIELD face parte din prioritatea „Focus transfrontalier asupra mediului” a Programului Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021–2027 și vizează promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea riscurilor de dezastre și consolidarea capacității de reacție a comunităților din zona de frontieră.
Marin Gherman


