Оbiectivele energetice ale Ucrainei vor beneficia de trei nivele de protecție împotriva atacurilor din partea Rusiei
Energeticienii și militarii depun eforturi considerabile pentru a proteja substațiile și autotransformatoarele din întreaga Ucraină, potrivit publicației slovoidilo.ua
Guvernul și Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei au organizat crearea unui sistem de protecție în trei niveluri pentru infrastructura energetică împotriva rachetelor și dronelor rusești în această iarnă.
Unele detalii au fost dezvăluite, luni, 20noiembrie, de Agenția de Stat pentru Restaurarea și Dezvoltarea Infrastructurii: “Primul nivel de protecție constă în construirea de gabioane și saci cu nisip. În prezent, Agenția pentru Restaurare protejează 90 de obiecte în 21 de regiuni împotriva fragmentelor de drone și rachete”, a declarat șeful agenției, Mustafa Naiem.
Al doilea nivel de protecție – împotriva dronelor. Acestea sunt structuri din beton construite în jurul rețelei principale a Companiei ”Ukrenergo”. În prezent, 22 de stații și 63 de autotransformatoare din 14 regiuni ale Ucrainei. Al treilea nivel include protecția împotriva rachetelor inamicului rus. Deci, 22 de stații sunt protejate în 14 regiuni împotriva lovirii directe cu rachete de către armata rusă . “Suntem într-o colaborare cu compania Ukrenergo”, a adăugat Nayyem.
Vom reaminti, în septembrie curent Ukrenergo a declarat că se pregătește pentru diverse scenarii înainte de iarnă. În același timp, președintele Volodimir Zelenski a promis că Forțele Armate ale Ucrainei vor reacționa imediat la atacurile lansate de către ruși împotriva sistemului energetic al Ucrainei.
Urmăriți-ne pe Telegram