1,12 miliarde de grivne pentru investiții publice în dezvoltarea Transcarpatiei în următorii trei ani

În Transcarpatia au fost stabilite principalele direcții pentru investițiile publice în perioada 2027–2029. Valoarea totală a proiectelor prioritare se ridică la 1,12 miliarde de grivne.Anunțul a fost făcut de șeful Administrației Militare Regionale Transcarpatia, Miroslav Bilețki, după ședința Consiliului regional pentru investiții.

Potrivit acestuia, necesitățile regiunii depășesc cu mult resursele financiare disponibile. În aceste condiții, autoritățile și-au propus nu doar să întocmească o listă de proiecte, ci să selecteze investițiile care pot avea cel mai mare impact asupra dezvoltării regiunii și asupra calității vieții locuitorilor.

Cele mai mari alocări sunt prevăzute pentru:

sănătate – 267 de milioane de grivne;

educație și știință – 254 de milioane de grivne;

sectorul social – 185 de milioane de grivne;

sport, educație fizică și activități pentru tineret – 45 de milioane de grivne;

cultură și domeniul informațional – 23 de milioane de grivne.

Dezvoltarea sistemului medical rămâne una dintre principalele priorități. Sunt prevăzute extinderea rețelei de secții de reabilitare, modernizarea spitalelor, achiziționarea de echipamente medicale moderne, dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală și a celor de asistență psihosocială, precum și îmbunătățirea condițiilor de siguranță în unitățile medicale.

În domeniul educației, accentul va fi pus pe siguranța copiilor și modernizarea instituțiilor de învățământ. Printre proiectele planificate se numără construirea și amenajarea adăposturilor, renovarea școlilor, liceelor și instituțiilor de învățământ profesional, precum și modernizarea laboratoarelor, atelierelor, sălilor de clasă din cadrul programului „Noua Școală Ucraineană”, a cantinelor și a bazelor sportive.

Un alt domeniu prioritar este securitatea regională. Investițiile vor fi direcționate către dezvoltarea sistemelor de protecție civilă și de alertare a populației, infrastructura pentru intervenții în situații de urgență și construcțiile de protecție, precum și către măsuri menite să sporească siguranța rutieră.

Pe lista direcțiilor strategice se află și infrastructura rutieră și de frontieră. Sunt prevăzute lucrări de reabilitare a drumurilor publice, precum și dezvoltarea punctelor de trecere a frontierei cu statele membre ale Uniunii Europene.

„Planificăm în așa fel încât fiecare grivnă investită din fonduri publice să contribuie la dezvoltarea Transcarpatiei și la îmbunătățirea calității vieții oamenilor”, a subliniat Miroslav Bilețki.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina