Într-o casă din regiunea Cernăuți răsună zilnic glasurile a unsprezece copii. Alți patru au crescut deja și și-au început propriul drum în viață. În total, soții Katerina și Andrii Havrîliuk cresc și educă 15 copii — șapte biologici și opt primiți în familia lor în casa de tip familial. Povestea lor este despre credință, suferință, pierdere și o iubire care a schimbat destine, informează audiovizualul public SUSPILNE.
Totul a început într-o perioadă grea pentru familie, când unul dintre fiii lor s-a îmbolnăvit grav. Medicii nu reușeau să stabilească un diagnostic, iar speranțele părinților se topeau cu fiecare zi.
„Timp de trei săptămâni, soțul meu l-a purtat în brațe. Medicii spuneau că există 99% șanse să nu mai poată merge niciodată. Într-o duminică am mers la biserică și m-am rugat din tot sufletul. I-am promis lui Dumnezeu că voi face orice, numai copilul meu să nu ajungă într-un scaun cu rotile”, își amintește Katerina cu lacrimi în ochi.
La scurt timp, băiatului i-a fost găsit tratamentul potrivit, iar starea lui a început să se îmbunătățească. Câteva luni mai târziu, femeia a avut un vis care avea să-i schimbe viața: se plimba alături de două fetițe, iar apoi a văzut un coridor plin cu încălțăminte de copii.
Atunci a înțeles că trebuie să-și respecte promisiunea făcută lui Dumnezeu.
Când a mers la serviciul pentru protecția copilului din regiunea Cernăuți, i s-a spus că două fetițe își caută o familie. Însă ele aveau și doi frați, iar copiii nu puteau fi despărțiți. Așa au ajuns primii patru copii în casa familiei Havryliuk.
Pentru Andrii, vestea a fost copleșitoare. Familia avea deja șapte copii biologici, iar grijile și responsabilitățile erau uriașe.
„Ne era greu și așa. Nu știam cum ne vom descurca și ce ne așteaptă. Când am aflat că sunt patru copii și că trebuie să rămână împreună, primul gând a fost: ce vom face?”, povestește Andrii.
Doi ani mai târziu, telefonul a sunat din nou. Într-un centru de plasament din Cernăuți ajunseseră alți patru frați care aveau nevoie de o familie. Cu puțin timp înainte, Katerina visase o fetiță care îi întindea mâinile printre gratii și o implora: „Ia-mă cu tine”.
„Când am intrat în orfelinat și am văzut copiii, pe Nina am recunoscut-o imediat. Era exact fetița din visul meu”, spune femeia.
După acea întâlnire, soții Havrîliuk au luat încă o decizie care le-a schimbat viața: au devenit părinți pentru încă patru copii. Primele luni au fost extrem de dificile. Copiii veneau din medii traumatizante, erau neglijați și purtau în suflet frici greu de descris.
„Îi învățam să mănânce. Acceptau doar pâine, smântână și nuci. De la orice altceva vomitau — chiar și de la morcovul din borș. Astăzi însă mănâncă de toate”, spune Katerina.
Copiii se temeau permanent că vor fi abandonați din nou. „Prima dată când i-am dus la schitul Maniava, unde este o cascadă mare, le era frică să nu-i lăsăm acolo. În ochii lor se vedea teama”, își amintește Andrii.
Între timp, familia a învățat că dragostea nu este întotdeauna suficientă fără răbdare, sprijin psihologic și încredere câștigată pas cu pas.
Astăzi, copiii sunt mai liniștiți, mai independenți și învață să creadă din nou în oameni și în viitor. În casa familiei Havrîliuk există însă și o durere care nu se stinge niciodată. Unul dintre fiii lor biologici, Iurii, a dispărut fără urmă pe front.
Cu toate acestea, Katerina continuă să privească înainte cu speranță. „Mulți mă întreabă unde vor merge copiii după 18 ani. Eu cred că Dumnezeu le va arăta drumul. Poate unii vor rămâne aproape de noi. Dar sunt sigură că toți vor deveni oameni buni”, spune ea.
sursă foto: Suspilne / soții Katerina și Andrii Havrîliuk cresc și educă 15 copii
Leonid Parpaut
