Iancu Flondor a fost una dintre cele mai importante personalități care au contribuit la Marea Unire. El a fost lider al românilor bucovineni care și-a asumat fără ezitare riscurile acțiunii care a dus, în cele din urmă, la Unirea Bucovinei cu Regatul României, chiar dacă atitudinea sa l-a pus în pericol de a fi executat de autoritățile austriece.
Iancu Flondor s-a născut pe 3 august 1865, într-o bogată familie nobiliară. Tatăl său, Gheorghe Flondor, a fost un proeminent lider politic. Iancu Flondor a absolvit cursurile Liceului German din Cernăuți, apoi a studiat la Facultatea de Drept a Universității Franz Jozef din Viena, unde a obținut titlul de doctor în drept. A revenit în Cernăuți pentru a-și satisface stagiul militar și a devenit locotenent în rezervă al unui regiment de husari.
După moartea tatălui său, și-a asumat administrarea moșiilor familiei sale și, totodată, a decis să continue activitatea politică a tatălui său. În Bucovina luase naștere Partidul Național Român „Concordia” în 1892. În 1898, Iancu Flondor a devenit vicepreședinte al partidului și deputat în Dieta Bucovinei. Însă, în 1900, el a demisionat, nemulțumit de unele compromisuri făcute de conducerea partidului cu autoritățile austriece. Împreună cu aliații săi, a fondat Partidul Național Poporal, însă cele două formațiuni românești s-au reconciliat în 1902.
Iancu Flondor a devenit președinte al Partidului Român în 1909, însă a demisionat după doar un an, din cauza disensiunilor din partid. A rămas totuși unul dintre cei mai importanți lideri ai românilor bucovineni.
În 1915, el i-a trimis un memoriu lui Ionel Brătianu, în care îl avertiza că, în contextul izbucnirii Primului Război Mondial, ucrainenii doresc să încorporeze nordul Bucovinei în Imperiul Rus. Iancu Flondor dorea Unirea Bucovinei cu România. Din cauza acestui memoriu, interceptat de austrieci, a fost la un pas de a fi condamnat la moarte, însă a fost salvat de intervenția deputaților români din Parlamentul din Viena. În timpul războiului, și-a pierdut o mare parte din avere.
În 1918, Iancu Flondor a devenit primarul Storojinețului iar în toamna aceluiași an s-a numărat printre organizatorii mișcării naționale a românilor bucovineni. S-a format Marea Adunare Națională Română, apoi un Consiliu Național Român și un guvern provizoriu, numit Consiliul Secretarilor de Stat, condus de Iancu Flondor și format din 14 departamente.
Însă Bucovina era în haos: jandarmii austrieci încercau să îi aresteze pe liderii români, soldații ucraineni erau răsculați și în Cernăuți erau partizani ai arhiducelui austriac Wilhelm de Habsburg, care încerca să se proclame conducător al Regatului Ucrainei. În aceste condiții, Cernăuțiul a ajuns sub controlul unui detașament de ardeleni comandat de Ilie Lazăr, iar Iancu Flondor a convocat Congresul General al Bucovinei, care a votat Unirea cu Regatul României. Ilie Lazăr a predat paza orașului Armatei Regale Române, iar Iancu Flondor a fost desemnat șef al delegației bucovinene care a dus Regelui Ferdinand I declarația de unire.
Iancu Flondor a fost numit ministru pentru Bucovina în Guvernul din București, dar a demisionat în 1919, pentru că Ionel Brătianu refuza să acorde Bucovinei autonomie provincială. Au existat numeroase tentative de a-l readuce în politică pe Iancu Flondor, însă el a preferat să rămână la Storojineț, unde a murit în 1924.
Sursa: https://www.rfi.ro/politica-107483-pagina-de-istorie-iancu-flodor-lider-romani-bucovineni
