Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova: ”Țara noastră ar putea fi folosită de Moscova, inclusiv, în războiul împotriva Ucrainei…”
Ministra Afacerilor Interne (MAI), Ana Revenco, susține că Federația Rusă își dorește să își recapete influența în Republica Moldova, or datorită poziționării sale geografice, țara noastră ar putea fi folosită de Moscova, inclusiv, în războiul împotriva Ucrainei. Declarațiile au fost făcute de șefa de la Interne pe 12 iunie. Oficiala declară că pericolul persistă și în continuare, nu doar în fața Republicii Moldova, dar și a întregului continent European, potrivit NewsMaker.
„Noi înțelegem că Rusia își dorește să recapete influența în această zonă, pentru că poziționarea geografică a Republicii Moldova reprezintă un potențial cap de pod important pentru Federația Rusă în raport cu UE și, cu certitudine, controlul asupra Republicii Moldova înseamnă că este vulnerabilizată suplimentar Ucraina”, a declarat Ana Revenco.
„Interesele” Moscovei în Republica Moldova nu se opresc aici, potrivit ministrei de Interne. Revenco spune că un eventual control al Rusiei asupra Chișinăului ar permite, pe de o parte, acces direct la Marea Neagră, iar pe de altă parte – un control direct asupra circulației mărfurilor care are loc în mod intensiv pe Dunăre. Nu în ultimul rând, spune ministra, ar însemna și o „capacitare extra de a șantaja” cu activarea forțelor din regiunea transnistreană. Toate ar constitui un avantaj militar al Rusiei față de Ucraina, precizează Revenco.
„Încă nu avem gradul necesar de sensibilizare și înțelegere că pericolul este de o așa dimensiune încât este necesar să trecem la faza de politici comune, nu doar statale, sectoriale, or amenințările sunt complexe, iar diapazonul lor de manifestare cu certitudine depășește hotarele unei singure țări. De aici a fost imediata decizie a MAI să-și extindă arealul de intervenție, nu doar pe palierul de analiză, dar și de acțiune”, a mai declarat Ana Revenco.
Ministra de Interne susține că „războiul” purtat astăzi de Rusia în Moldova este unul hibrid, care se manifestă și prin manipularea maselor, și prin radicalizarea populației, și prin varii manifestări publice violente, dirijate inclusiv prin știri și falsuri. Combaterea acestora este, în prezent, principalul obiectiv al guvernării, a mai adăugat Ana Revenco.
sursa: NewsMaker
Urmăriți-ne pe Telegram