Rabinul-șef al Bucovinei, amendat cu 413 mii de grivne: fraudă legată de scoaterea ilegală a unui bărbat din țară

Rabinul-șef al regiunii Cernăuți, cetățean israelian și președinte al Comunității Religioase Iudaice din regiunea Cernăuți, a fost condamnat pentru fraudă de Judecătoria raională din Cernăuți și amendat cu 413.000 grivne.

Potrivit sentinței din 8 mai, în octombrie 2024, rabinul ar fi acceptat 10.000 de dolari SUA pentru a ajuta un bărbat — ruda unei cunoștințe — să părăsească ilegal Ucraina și să ajungă în Israel.

Conform anchetei, femeia care i-a cerut ajutorul nu cunoștea procedura legală de ieșire din țară și avea încredere deplină în rabin, mizând pe autoritatea și influența acestuia. Însă, în realitate, rabinul nu intenționa să-l ajute pe bărbat, ci a profitat de încrederea femeii pentru a-i lua banii.

Rabinul a primit banii în biroul sinagogii, moment în care a fost reținut de poliție.

În timpul procesului, inculpatul și-a recunoscut pe deplin vina și a explicat că mulți oameni îi cer ajutorul zilnic, inclusiv persoana păgubită. Totuși, a recunoscut că nu avea mijloace reale de a facilita ieșirea din țară și nu a intenționat niciodată să intervină pentru bărbat.

Inițial, cazul a fost încadrat ca trafic ilegal de persoane peste graniță, dar ulterior acuzația a fost recalificată ca fraudă.

Ținând cont de remușcările sincere, colaborarea cu ancheta și faptul că rabinul are în întreținere șase copii minori, instanța a decis să nu aplice o pedeapsă cu închisoarea, ci o amendă de 413.000 grivne (aprox. 10.000 euro).

Sentința poate fi atacată cu apel.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina