În anul 2025, un număr de 188 de locuitori ai regiunii Cernăuți au declarat pentru anul fiscal anterior venituri ce depășesc un milion de grivne. Cifra este în creștere față de anul 2024, când fuseseră înregistrate 159 de persoane cu venituri similare.
Potrivit datelor furnizate de Serviciul Fiscal Regional, venitul total declarat de acești milionari a depășit 795 de milioane de grivne.
Sursele acestor venituri sunt variate:
-
vânzarea de bunuri imobile și mijloace de transport,
-
venituri din străinătate,
-
câștiguri din investiții,
-
moșteniri.
Dintre cei 188 de milionari:
-
123 locuiesc în orașul Cernăuți,
-
65 sunt din alte localități ale regiunii.
Cea mai mare sumă de taxe (impozit pe venit și contribuție militară) plătită de o singură persoană a fost de peste 615.000 de grivne.
Evoluția numărului de milionari în anii anteriori:
-
2024: 159 de persoane, venituri de peste un milion de grivne; impozite plătite – peste 10 milioane grivne; un contribuabil a plătit peste 4 milioane grivne.
-
2023: 66 persoane (41 din Cernăuți, 25 din regiune), venituri totale – peste 310 milioane grivne.
-
2022: 88 de milionari, majoritatea din Cernăuți, cu venituri de peste 315 milioane grivne.



