În Transcarpatia, doi angajați ai Serviciului de Securitate al Ucrainei sunt suspectați că au organizat trecerea ilegală peste frontieră a doi bărbați supuși mobilizării. Potrivit Biroului de Stat pentru Investigații, aceștia ar fi cerut câte 16 mii de dolari pentru fiecare persoană, iar suma totală urma să ajungă la 33 de mii de dolari.
Anchetatorii susțin că cei doi angajați ai SBU au convenit cu doi locuitori ai regiunii Liov să-i ajute să treacă ilegal frontiera. Prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, le-au transmis locul trecerii frontierei, costul serviciului și alte detalii.
Pentru o plată suplimentară, bărbaților li s-ar fi oferit și transportul fără probleme de la Liov până în Transcarpatia.
Unul dintre angajații SBU i-ar fi preluat de la Liov și i-ar fi transportat la Ujhorod. Pentru a trece de punctele de control, acesta ar fi folosit legitimația de serviciu. La Ujhorod, cei doi au fost cazați într-o locuință aparținând unuia dintre suspecți.
Ulterior, un alt angajat al SBU i-ar fi transportat până la locul unde urma să aibă loc trecerea frontierei cu Slovacia.
Potrivit anchetatorilor, costul total pentru organizarea plecării ilegale din Ucraina a celor doi bărbați era de 33 de mii de dolari. O parte din bani fusese deja transmisă suspecților.
Schema a fost descoperită de oamenii legii înainte ca bărbații să fie trecuți efectiv peste frontieră.
Celor doi angajați ai SBU li s-a comunicat că sunt suspectați de facilitarea trecerii ilegale a persoanelor peste frontiera de stat, comisă de un grup de persoane în urma unei înțelegeri prealabile și din motive de profit. Fapta este prevăzută de articolul 332, alineatul 3, din Codul penal al Ucrainei și se pedepsește cu până la nouă ani de închisoare.
Elvira Chilaru


