Doi bărbați au fost condamnați de Judecătoria municipală și raională Mukacevo pentru împiedicarea activității legale a Forțelor Armate ale Ucrainei și tentative de incendiere a bunurilor unor militari ai centrelor teritoriale de recrutare și sprijin social.
Potrivit anchetei, în iulie 2024, cei doi au făcut parte dintr-un grup organizat care ar fi primit, de la persoane neidentificate din Rusia, sarcini și bani pentru a identifica militari ai centrelor de recrutare și bunurile acestora și pentru a organiza incendieri.
Grupul avea o listă cu 11 militari din Transcarpatia ale căror automobile și locuințe urmau să fie atacate. Unul dintre inculpați coordona activitatea și transferurile de bani, iar celălalt trebuia să găsească executanți și să le transmită informațiile despre ținte.
Persoana recrutată pentru a efectua incendierile a sesizat însă autoritățile și a acționat ulterior sub controlul acestora. Au fost astfel simulate trei tentative de incendiere, iar imaginile video urmau să fie transmise organizatorilor drept dovadă a executării comenzilor. În urma acestor operațiuni, unul dintre participanți a primit în criptomonede echivalentul a 650 și, ulterior, 1.000 de dolari.
Cei doi bărbați au fost reținuți pe 9 august 2024. Potrivit instanței, planurile grupului nu se limitau la Transcarpatia fiind prevăzute atacuri similare și în alte regiuni ale Ucrainei și la Kiev.
Ambii inculpați și-au recunoscut vinovăția. Instanța i-a condamnat pentru faptele comise în cadrul unui grup organizat.
Unul dintre bărbați, care avea o condamnare anterioară, a primit cinci ani și o lună de închisoare și a rămas în arest până la intrarea sentinței în vigoare.
Cel de-al doilea a fost condamnat la cinci ani de închisoare, însă executarea pedepsei a fost suspendată pentru o perioadă de probațiune de trei ani. Instanța a ținut cont, între altele, că acesta nu mai fusese condamnat, avea o caracterizare pozitivă, își creștea singur copilul minor și donase voluntar 100.000 de grivne pentru armata ucraineană.
Elvira Chilaru


