În satul Lașkivka, din cadrul comunității teritoriale Kițmani, a fost inaugurată pe 6 iulie Aleea Gloriei – un spațiu simbolic dedicat memoriei eroilor care și-au dat viața pentru apărarea Ucrainei. Evenimentul a reunit rudele celor căzuți, locuitori ai satului, reprezentanți ai autorităților și ai clerului.
„Aleea Gloriei nu este doar un loc. Este un spațiu unde fiecare nume, fiecare portret spune o poveste despre curaj, iubire de patrie și sacrificiu. Este promisiunea noastră comună – să nu uităm. Să nu tăcem. Să transmitem mai departe această memorie”, se arată într-o informație postată pe pagina de Facebook a comunității teritoriale Kițmani.
Leonid Parpauț


