În orașul Ujgorod, teritoriul nu va rămâne liber, iar clădirile și obiectele de infrastructură vor acoperi fiecare colț. Războiul determină tot mai mulți oameni să se mute în vestul Ucrainei, unde viața este mai liniștită și sigură.
Recent, Consiliul Local a aprobat modificări la planul urbanistic pentru zona din jurul carierei Rădvanca, situată în cartierul cu același nume. Prin această decizie, zona de aproximativ 22 de hectare va fi transformată într-un parc public, dotat cu funicular. Proiectul prevede amenajarea unor spații publice, inclusiv terenuri de joacă pentru copii, terenuri de baschet, parcări și platforme subterane pentru colectarea deșeurilor.
Deși construirea de noi blocuri de locuințe nu este prevăzută în acest plan, în jurul carierei se află 225 de terenuri private, cu o suprafață totală de 15,7 hectare, iar dreptul de construire aparține exclusiv proprietarilor acestora.
Autoritățile locale nu au oferit încă detalii privind data de începere a amenajării parcului, durata lucrărilor sau costurile estimate.
În noiembrie 2023, aproape 800 de locuitori ai Ujgorodului au semnat o petiție împotriva dezvoltării imobiliare în zona carierei Rădvanca. Inițiativa a fost declanșată de localnicul Oleksandr Rovniak, după ce au apărut imagini cu construcții și drumuri ilegale pe acest teren. El a semnalat că parcele de câte 0,1 hectare au fost acordate în proprietate privată în 2012, în cadrul unei sesiuni a Consiliului Local.
Deși scăldatul în lacul carierei este interzis, acesta rămâne unul dintre cele mai populare locuri de recreere pentru localnici, unde vin să mediteze, să alerge, să înoate sau să practice polo pe apă. Lacul din Rădvanca, a cărui adâncime este estimată între 25 și 40 de metri, s-a format pe locul unei cariere de piatră deschise la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Elvira Chilaru


