Un cetățean ucrainean în vârstă de 36 de ani a fost găsit epuizat în Munții Carpați, după ce a rătăcit timp de opt zile prin zonele alpine, fără rezerve de hrană și fără surse sigure de apă.
Descoperirea a fost făcută de salvatorii montani români, aflați în misiune de căutare a altor doi ucraineni, în vârstă de 30 și 41 de ani, care se pierduseră în munți fără echipament adecvat și fără provizii. Cei doi au fost găsiți după câteva ore de căutări și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Surpriza salvatorilor a venit însă când, în timpul aceleiași operațiuni, au dat peste un al treilea bărbat, care rătăcea de opt zile prin zona montană. Singura sursă de hrană a acestuia fusese un baton proteic, iar pentru a se hidrata a băut apă din pârâurile alpine.
Bărbatul epuizat a fost preluat de o ambulanță, iar toți cei trei cetățeni ucraineni salvați se află acum sub supravegherea autorităților competente din România.
Elvira Chilaru


