Autoritățile din Maramureș sprijină copiii ucraineni afectați de război și elevii olimpici români din Transcarpatia

Consulatul României la Solotvino anunță organizarea unei tabere umanitare de vară, desfășurată între 31 iulie și 6 august la Baia Mare, dedicată copiilor ucraineni afectați de război și elevilor olimpici români din regiunea Transcarpatia.

Inițiativa este sprijinită de autoritățile județene din Maramureș și de parteneri locali. În tabără participă copii din regiunile Donețk și Transcarpatia, aflați în situații deosebit de vulnerabile — orfani de război, copii ai unor părinți mobilizați sau luați prizonieri, dar și elevi etnici români care au obținut rezultate deosebite la olimpiada națională de limba și literatura română.

Timp de șapte zile, participanții beneficiază de un program complex, ce include activități educative, recreative și sprijin psihologic, într-un cadru adaptat nevoilor lor.

Consulatul României la Solotvino transmite mulțumiri autorităților județene pentru sprijinul acordat, în special președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, și echipei sale, precum și Instituției Prefectului – Județul Maramureș. Un rol important în organizare l-au avut și Asociația ASSOC și primarul Comunității Teritoriale Solotvino, Vasile Yovdii.

Tabăra reflectă angajamentul României față de sprijinirea generației tinere din Ucraina, aflată sub povara războiului.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina