Reprezentanții comunității românești din Cernăuți i-au solicitat ministrului român de Externe, Oana Țoiu, sprijin pentru reintroducerea burselor destinate elevilor și profesorilor din școlile cu predare în limba română, considerând că acestea au reprezentat un sprijin vital pentru familiile aflate în dificultate, mai ales în contextul războiului din Ucraina, potrivit trimisului special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, citat de BucPress.
Președintele Ligii Tineretului Român „Junimea”, Vitalie Zâgrea, a subliniat că bursele acordate anterior au contribuit semnificativ la menținerea procesului educațional în limba maternă și au sprijinit cadrele didactice. „Nu știu dacă ar fi rezistat comunitatea românească fără sprijinul dumneavoastră. Un ajutor imens a fost pentru copiii noștri bursele pe care le primeau și pentru cadrele didactice de asemenea. De aceea, vă rugăm, dacă se poate, să reveniți la acele burse. Ucraina este în război, situația este destul de complicată. Sunt familii care nu au niciun susținător care să le asigure traiul, iar aceste burse cu siguranță le-ar ajuta să cumpere strictul necesar pentru parcursul unui an de învățământ”, a declarat Vitalie Zâgrea.
În cadrul întâlnirii de la Cernăuți, liderii comunității românești au cerut totodată demersuri pentru protejarea școlilor cu predare în limba română, avertizând că închiderea acestora ar pune în pericol identitatea națională a românilor din regiune. Aurica Bojescu, președintele executiv al Centrului bucovinean independent de cercetări actuale, a subliniat că păstrarea învățământului în limba maternă este esențială pentru continuitatea culturală și spirituală.
Viceprimarul comunei Ostrița, Dan Crâșmaru, a cerut sprijin pentru reabilitarea liceelor românești, în condițiile în care legislația ucraineană impune standarde stricte de acreditare, iar statul ucrainean nu alocă fonduri pentru aceste unități.
Ministrul Oana Țoiu a precizat că a ridicat problema educației în limba română în discuțiile avute la Kiev cu autoritățile ucrainene, obținând angajamente privind dialogul pe tema aplicării Legii educației și marcarea oficială a Zilei Limbii Române pe 31 august.
Liderii comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi din Ucraina şi-au exprimat îngrijorarea faţă de întreruperea plăţii, de către statul român, a burselor pentru elevii şi profesorii de la şcolile şi liceele româneşti. Bursa, în valoare de 400 de euro, se acorda anual de către Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu scopul de a încuraja învăţarea în limba română. Plata acestora a fost suspendată în 2024.
BucPress


