O sportivă din Cernăuți va reprezenta Ucraina la Campionatul Mondial la lupte libere U-23

O discipolă a Școlii Regionale de Sport pentru Copii din Cernăuți, Oleksandra Rybak, a câștigat locul întâi la categoria sa de greutate la turneul ucrainean de lupte libere „Ternove Pole” la categoria masculină și feminină sub 23 de ani, care a avut loc la Ternopil.

Despre acest fapt scrie BucPress cu referire la Serviciul de presă al Consiliului regional Cernăuți.

La categoria de greutate până la 65 kg, sportiva a câștigat și dreptul de a reprezenta Ucraina la Campionatul Mondial U-23, care va avea loc la Novi Sad (Serbia) în octombrie anul acesta.

În plus, Oleksandra Rybak a fost decorată cu titlul onorific de „Maestru al Sportului din Ucraina de Clasă Internațională”.

Anul 2025 a fost extrem de reușit pentru sportivă: a câștigat medalia de aur la Campionatul European de Tineret, medalia de bronz la Campionatul European Feminin sub 23 de ani și a ocupat, de asemenea, locul 5 la Campionatul Mondial de Tineret.

Prin ordinul Ministerului Tineretului și Sportului din Ucraina din 13 august 2025 nr. 5209, Oleksandra Rybak a fost decorată oficial cu un înalt titlu sportiv.

Agenția BucPress Cernăuți

Mariana Struț

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina