Zece licee din Bucovina au fost transferate în proprietatea comunităților locale

În cadrul celei de-a 21-a sesiuni a Consiliului Regional Cernăuți, deputații au adoptat o decizie privind transferul a zece instituții de învățământ profesional și tehnic din proprietatea de stat în proprietatea comună a comunităților locale din regiunea Cernăuți.

Potrivit paginii oficiale de Facebook a consiliului regional, decizia prevede ca instituțiile de învățământ să fie utilizate exclusiv în scopul lor destinat și să nu poată fi vândute sau înstrăinate în proprietate privată.

Pentru implementarea transferului vor fi create comisii speciale de predare-primire a patrimoniului, iar statutul noilor instituții a fost aprobat ținând cont de schimbarea fondatorului.

În urma reorganizării, se constituie următoarele instituții municipale de învățământ:

Liceul profesional agroindustrial Stăuceni;

Liceul profesional de tehnologii informaționale Cernăuți;

Liceul profesional Secureni;

Liceul profesional al industriei modei Cernăuți;

Liceul profesional Bukovînskii;

Liceul profesional de transport și prelucrare a metalelor Cernăuți;

Liceul profesional de arte Cernăuți;

Liceul profesional Zastavna;

Liceul profesional Kelmenți;

Liceul profesional de afaceri în turism și gastronomie Cernăuți.

După finalizarea procedurii de transfer a patrimoniului, consiliul regional va solicita autorităților competente să transfere în proprietatea comună a comunităților și terenurile pe care sunt amplasate aceste instituții.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina