Rețea de traficanți de droguri și călăuze pentru bărbaţi conscrişi în Transcarpatia: 12 suspecți arestați

12 persoane au fost reținute în regiunea Transcarpatia, fiind suspectate de trafic de droguri și organizarea trecerii ilegale a graniței de către bărbați aflați în vârstă de recrutare. În total, forțele de ordine au efectuat 43 de percheziții, informează Procuratura Regională Transcarpatia.

Potrivit anchetei, coordonatorul grupului ar fi un bărbat de 34 de ani din Mucacevo, anterior condamnat pentru trafic de droguri. Suspecții produceau substanțe psihotrope, le ambalau și le vindeau printr-o rețea proprie de distribuitori. În urma testelor rapide efectuate după reținere, s-a constatat că mai mulți membri ai grupului erau ei înșiși consumatori de droguri.

Totodată, anchetatorii au stabilit că rețeaua se ocupa și de trecerea ilegală a frontierei. Persoanele în vârstă de recrutare erau aduse în raionul Teaciv, de unde, contra sumei de 5.000 de dolari, traversau râul Tisa spre România.

Reținerile și perchezițiile au avut loc la Mucacevo și în satul Velîkîi Koropetț, unde locuiau suspecții. În timpul operațiunii, polițiștii au confiscat aproape un kilogram de droguri (inclusiv metamfetamină și canabis), arme, echipamente speciale, mai multe automobile, peste 20 de telefoane mobile, aproximativ 60.000 de unități valutare străine și 650.000 de grivne.

Trei dintre bărbați au fost arestați preventiv fără drept de cauțiune, iar unul – suspectat de organizarea trecerii ilegale a graniței – a fost plasat în arest cu posibilitatea de eliberare pe cauțiune în valoare de peste 1,2 milioane de grivne.

Organizatorul principal a fost arestat fără drept de cauțiune.

Potrivit legislației ucrainene, pentru infracțiunile prevăzute de articolul 307, partea 3, și articolul 332, partea 3, Cod Penal, suspecții riscă pedepse de până la 12, respectiv 9 ani de închisoare.

Suspilne este pregătit să publice poziția persoanelor reținute.

Agenția BucPress Cernăuţi.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina