La Ujgorod au fost discutate noile cerințe privind angajarea persoanelor cu dizabilități, aplicate din 2026

De la 1 ianuarie 2026, în Ucraina vor fi aplicate reguli noi pentru angajarea persoanelor cu dizabilități. Acestea se vor referi atât la întreprinderile private, cât și la instituțiile bugetare. Subiectul a fost abordat în cadrul întâlnirii online „Dialogul autorităților cu mediul de afaceri”, organizate pentru reprezentanții comunităților din Transcarpatia.

Potrivit lui Taras Trîndiak, director al Departamentului de dezvoltare economică și regională al Administrației Militare Regionale Transcarpatia, noul sistem va înlocui sancțiunile administrative cu o contribuție țintită obligatorie pentru sprijinirea angajării persoanelor cu dizabilități. Normativul va fi calculat trimestrial, nu anual.

După cum a precizat Anatolii Șîbaiev, șef-interimar al filialei regionale a Fondului de protecție socială a persoanelor cu dizabilități, valoarea contribuției va fi de 40% din salariul mediu lunar pe perioada respectivului trimestru (50% în timpul legii marțiale) pentru fiecare loc de muncă neocupat de o persoană cu dizabilitate.

Tot din 2026, angajarea unei persoane cu deficiențe de vedere din grupa I sau II va fi echivalată cu două locuri de muncă, iar în normativ vor fi incluse doar persoanele care primesc un salariu mai mare decât cel minim.

Până la sfârșitul acestui an vor continua să se aplice regulile actuale: angajatorii cu 8–25 de salariați trebuie să asigure cel puțin un loc de muncă pentru o persoană cu dizabilitate, iar cei cu peste 25 – 4% din numărul total al angajaților.

Participanții la discuție au subliniat importanța raportării corecte a datelor privind angajarea persoanelor cu dizabilități, pentru a evita aplicarea automată a sancțiunilor.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina