Ministerul Apărării al Ucrainei, la inițiativa președintelui Volodimir Zelenski, pregătește introducerea unor noi forme de contract pentru militarii ucraineni, menite să ofere mai multă stabilitate și motivație celor aflați în serviciul activ. Proiectul de modificare legislativă este deja în lucru, potrivit unui comunicat oficial publicat luni, 3 noiembrie.
Președintele Zelenski a declarat că statul intenționează să creeze condiții atractive pentru militarii cu experiență de luptă, astfel încât aceștia să poată rămâne în armată pe bază de contract și să transmită cunoștințele lor noilor recruți.
„Principala noutate este stabilirea unor termene clare de serviciu. Contractele vor fi încheiate pe o perioadă de la 1 la 5 ani. Cei care vor semna contracte de 2–5 ani vor beneficia, la finalizarea acestora, de un an de amânare de la mobilizare”, a anunțat Ministerul Apărării.
Noul sistem de contracte va fi disponibil atât pentru militarii aflați deja în serviciu, cât și pentru cei care se vor înrola în viitor. În paralel, Ministerul are în vedere majorarea plăților lunare, bonusuri la semnarea contractelor și extinderea pachetului social — măsuri care ar putea crește atractivitatea carierei militare într-o perioadă marcată de mobilizări intense.
Zelenski a menționat că instituțiile de resort au analizat nivelul de finanțare considerat echitabil de către personalul militar: „Avem deja cifrele, dar mai întâi trebuie să asigurăm resursele necesare pentru aceste plăți”, a precizat liderul ucrainean.
Deocamdată, nu a fost anunțată data exactă a introducerii noilor contracte, însă Ministerul promite să prezinte detalii suplimentare în perioada următoare.
Reforma propusă este privită ca un pas important în profesionalizarea armatei ucrainene și în îmbunătățirea condițiilor de serviciu pentru militarii care apără țara de peste doi ani și jumătate.
Elvira Chilaru


