Ministrul Apărării al României: Rusia abia reuşeşte să ţină frontul cu Ucraina; nu are nicio şansă să atace NATO

Ministrul Apărării al României, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că nu există o legătură directă între retragerea parţială a trupelor americane din România şi eventuale strategii ale Federaţiei Ruse, care „abia reuşeşte să ţină frontul cu Ucraina”, potrivit Agerpres.

Declaraţiile vin în contextul deciziei Statelor Unite de a retrage o parte dintre militarii americani dislocaţi temporar în România, în cadrul rotaţiei forţelor NATO de pe flancul estic. Subiectul a stârnit îngrijorări privind echilibrul de securitate din regiune, aflată în apropierea frontului de război din Ucraina.

„Cred că nu este o relaţie de cauzalitate directă între retragerea brigăzii rotaţionale de luptă şi potenţiale strategii pe care Rusia le face. (…) Apărarea României este mult mai mult decât o brigadă de luptă de o mie de militari. Suntem mai bine pregătiţi decât acum trei ani şi jumătate, şi România, şi celelalte ţări aliate. Rusia abia reuşeşte să ţină frontul cu Ucraina. Asta este o realitate pe care o puteţi vedea în fiecare zi”, a declarat ministrul Apărării al României, citat de Agerpres.

El a adăugat că Federaţia Rusă nu are „nicio şansă” să atace NATO, „cea mai mare putere militară mondială”.

„Ar putea Rusia să atace NATO? Nu, nicio şansă. Toţi membrii alianţei sunt de acord că ne apărăm în comun, iar trupele se pot mişca foarte repede – există planuri de mobilitate militară terestră, navală şi aeriană. Îmi doresc ca atâta timp cât trăim noi şi copiii noştri să nu fie nevoie să le folosim”, a spus Ionuţ Moşteanu.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina