Angelina Jolie, vizită surpriză la Herson, în sudul Ucrainei

Deși nu a fost anunțată oficial, vedeta hollywoodiană Angelina Jolie a efectuat o vizită neașteptată la Herson, unde a mers la o maternitate și la un spital de copii, potrivit Agerpres, preluat de BucPress din Cernăuți.

Actriţa americană, fost emisar al ONU pentru refugiaţi, a vizitat unităţi medicale din orașul care a fost ocupat de Rusia timp de mai multe luni în 2022. Presa locală și națională din Ucraina a relatat că Jolie purta o vestă antiglonţ cu însemne ucrainene, imagine confirmată de o fotografie publicată pe Facebook de oficialul local Vitali Bogdanov.

Până în prezent, nici actriţa, nici autoritățile de la Kiev nu au făcut declarații oficiale despre această vizită. Angelina Jolie, care a fost Trimis Special al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) între 2012 și 2022, a mai fost în Ucraina în 2022, când s-a întâlnit cu persoane strămutate în Liov, în vestul țării.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina