Întrevederea dintre Ionuț Moșteanu și Hanna Hvozdiar a vizat extinderea colaborării bilaterale și integrarea Ucrainei în proiectele europene din domeniul apărării.
Ministrul Apărării Naționale al României, Ionuț Moșteanu, s-a întâlnit la București cu ministrul adjunct al apărării din Ucraina, Hanna Hvozdiar, în marja Forumului NATO – Industry Forum, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți, citând Agerpres.
Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale în domeniul apărării, sprijinul acordat Ucrainei și perspectivele implicării acesteia în proiecte și inițiative europene din industria de apărare.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale al României, tema centrală a întrevederii a fost identificarea oportunităților de colaborare între cele două state în industria de apărare, inclusiv în domenii inovatoare precum dezvoltarea dronelor și a sistemelor anti-dronă.
Ionuț Moșteanu a subliniat deschiderea României și a comunității europene pentru implicarea Ucrainei în programele de achiziții comune sprijinite de instrumentul financiar european Security Action for Europe (SAFE).
„Eforturile noastre comune ar trebui să se bazeze inclusiv pe lecțiile învățate de la Ucraina, mai ales privind importanța creării unor ecosisteme inovatoare de drone și anti-drone. Suntem interesați să valorificăm soluțiile ucrainene în domeniul apărării”, a declarat ministrul Moșteanu.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării Naţionale, întrevederea a reprezentat o bună ocazie pentru aprofundarea subiectelor de interes comun din domeniul apărării şi perspectivele cooperării bilaterale.
„Au avut loc convorbiri cu privire la contextul evoluţiilor de securitate regionale, sprijinul pentru Ucraina şi consolidarea posturii NATO de apărare şi descurajare pe Flancul Estic”, se arată în comunicat.
Marin Gherman


