Din 2026, alocația unică pentru un nou-născut în Ucraina a crescut de cinci ori – de la 10 la 50 de mii de grivne. De asemenea, plățile lunare pentru un copil cu vârsta de până la un an au crescut de la 860 la șapte mii de grivne, informează audiovizualul public din regiune Suspilne.
Este important ca statul să găsească bani pentru a sprijini familiile cu copii, afirmă economistul Bohdan Storoșciuk. Potrivit acestuia, pe lângă faptul că plățile vor ajuta la stoparea scăderii ratei natalității, vor crește și cheltuielile generale. Și acest lucru poate provoca în continuare o creștere economică, chiar și în ciuda faptului că va accelera parțial inflația.
Pentru încetarea scăderii ratei natalității în Ucraina este necesar ca familiile cu mulți copii să fie sprijiniți financiar, a declarat directorul centrului analitic al Institutului Ucrainean al Viitorului, Anton Gulidin. Potrivit acestuia, rezolvarea problemei ratei natalității necesită o abordare cuprinzătoare – îmbunătățirea infrastructurii în comunități, acordarea de credite ipotecare favorabile și introducerea unui program de lucru flexibil pentru părinții tineri.
„În Ucraina, se așteaptă ca 190 de mii de copii să se nască în 2026. Adică, 26 de miliarde de grivne vor fi alocate pentru programe, din câte îmi amintesc. Fără existența unor programe preferențiale, atât pentru angajatori, cât și pentru lucrători, și pentru familiile tinere, ar fi pur și simplu o risipă de bani”, spune Gulidin. Potrivit lui Gulidin, deja există programe pentru angajatori și angajați, în special, în Franța, unde rata natalității este una dintre cele mai mari din Europa.
Conform celor mai recente date de la Ministerul Justiției – vorbim despre prima jumătate a anului 2025 – mortalitatea în Ucraina a depășit rata natalității de aproape trei ori. În regiunea Cernăuț, în această perioadă, mortalitatea a depășit rata natalității de două ori.
sursă foto: audiovizualul public Suspilne (Cernăuți)
Leonid Parpaut


