Salonul de Cultură și Reviriment Societal „Memorabile” ajunge la a doua ediție și va fi găzduit la 8 martie 2026 în localitatea Probotești din Ținutul Herța, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți.
Evenimentul este organizat în parteneriat de Societatea „Doamnele Române” din Cernăuți și Asociația CCPCT „Arboroasa”, fiind dedicat memoriei culturale a locurilor și rolului femeilor în istoria comunității românești din regiunea Cernăuți.
Inițiativa a fost anunțată de scriitoarea și publicista Maria Andrieș-Toacă, președinta Societății „Doamnele Române” din Cernăuți, care a subliniat că ediția din acest an va avea loc la Probotești, unde filiala locală este coordonată de profesoara Tatiana Tutunaru-Bârzu.
Simbolul ediției a II-a este tabloul „Țărancă în peisaj” semnat de pictorul Arthur Verona, alegere motivată de rădăcinile herțene ale artistului și de mesajul lucrării, care evocă forța și delicatețea feminină.
Organizatorii anunță că salonul din acest an, intitulat „Regățene în memoria culturală a locurilor”, propune o incursiune în istoria Proboteștilor din Ținutul Herța, cu evocarea unor personalități feminine remarcabile, dar și a dramelor colective din perioada ocupației sovietice, deportărilor în Siberia, muncii silnice în Donbas și a refugierii.
Șefă a Protocolului de Salon a fost desemnată profesoara Tatiana Tutunaru-Bârzu, cadru didactic la Gimnaziul din Probotești, autoare a patru volume dedicate istoriei locale și memoriei comunității, între care „Probotești. File din letopiseț” și „Spovedanii întârziate”, consacrată temei refugiaților și dramelor sociale din anii 1940–1944.
Prima ediție a Salonului „Memorabile” a avut loc la 8 martie 2025, în comuna Ciudei, la Igești, fiind dedicată unor figuri feminine reprezentative ale Bucovinei istorice.
Evenimentul din 8 martie 2026 se dorește a fi un prilej de aprofundare a trecutului românesc prin valorificarea culturii memoriei și a patrimoniului local, cu accent pe contribuția femeilor la viața spirituală și identitară a comunităților românești din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și nordul Basarabiei.
„Pentru generațiile tinere și pentru generațiile adulte, evenimentul se recomandă ca un excelent prilej de aprofundare a trecutului românesc prin evocarea rolului femeilor în istoria neamului nostru și a valorii deosebite pe care o au cultura memoriei și patrimoniul cultural, prin participarea femeilor – de aceea, salonul de cultură și reviriment societal este gândit să devină o experiență memorabilă, un tribut adus tuturor femeilor de ieri și de azi care inspiră, susțin și îmbogățesc viața și memoria culturală a comunităților”, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
Marin Gherman


