Noi standarde educaționale în nordul Bucovinei: limba engleză devine obligatorie pentru preșcolari

În aplicarea Legilor Ucrainei privind utilizarea limbii engleze și privind educația preșcolară, sistemul de învățământ preșcolar din regiunea Cernăuți se pregătește pentru schimbări de amploare. Începând cu 1 septembrie 2026, studiul limbii engleze devine o componentă obligatorie a procesului educațional pentru copiii de vârstă preșcolară mare, adică pentru cei între 5 și 6 ani.

Anunțul a fost făcut de Departamentul de Educație și Știință al Administrației Regionale de Stat Cernăuți.

Cadre didactice specializate

Unul dintre cele mai importante aspecte ale implementării noilor reglementări este asigurarea instituțiilor cu personal calificat. Astfel, în grădinițe se introduce postul de profesor de limba engleză, cu un normativ de 0,25 de norme pe fiecare grupă de copii de vârstă preșcolară mare.

Instrumente de sprijin pentru pedagogi

Pentru ca tranziția să fie cât mai profesionistă, cadrele didactice beneficiază de instrumente de suport specializate: o platformă națională de educație, elaborată de Ministerul Educației în colaborare cu Consiliul Britanic și Cambridge University Press & Assessment, cu o secțiune dedicată educatoarelor de grădiniță, precum și un ghid metodic creat împreună cu editura „Lingvist”, care conține recomandări practice privind planificarea și desfășurarea activităților adaptate vârstei copiilor.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina