Șeful administrației regionale Cernăuți a convocat o ședință cu comandanții tuturor unităților militare din ținut

Reuniunea a vizat identificarea nevoilor urgente ale trupelor și îmbunătățirea comunicării dintre structurile militare și autoritățile civile.

Ședința a avut loc împreună cu comandantul interimar al Comandamentului Operațional „Vest”, colonelul Serghii Malenco. Pe ordinea de zi s-a aflat identificarea necesităților și stabilirea unei cooperări clare și a unei comunicări eficiente între unitățile militare, administrațiile militare regionale și raionale, precum și comunitățile teritoriale.

În cadrul ședinței, Ruslan Osîpenko a ascultat rapoartele comandanților despre situația curentă din unitățile militare și a dispus ca șefii administrațiilor militare raionale să identifice, în colaborare cu comunitățile, soluții operative pentru problemele semnalate, precizând că fiecare dintre ele se află sub controlul său personal.

Cele mai urgente necesități urmează să fie acoperite din bugetul regional, printr-o decizie care va fi adoptată la cea mai apropiată ședință a Consiliului de Apărare al regiunii Cernăuți.

Pe lângă acestea, Osîpenko a subliniat importanța unei comunicări de calitate între unitățile militare și familiile militarilor activi, precum și cu familiile celor căzuți sau dispăruți, îndemnând la intensificarea activității de creare a unor huburi publice dedicate interacțiunii directe și transparente cu societatea.

Printre celelalte subiecte abordate s-au numărat necesitatea completării eficiente a unităților de luptă cu soldați motivați, dezvoltarea rețelei de centre de recrutare, precum și îmbunătățirea infrastructurii de reabilitare fizică și psihologică pentru militarii care revin de pe front.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina