Transcarpatia va primi echipamente medicale moderne din Cehia: memorandum semnat la Praga

Președintele Consiliului Regional Transcarpatia, Roman Sarai, a semnat la Praga un memorandum de cooperare cu Institutul Ceh de Tehnologii Medicale, reprezentat de directorul Marek Svoboda.

Documentul prevede dotarea instituțiilor medicale din regiune cu echipamente de înaltă tehnologie produse în Cehia, implementarea de soluții digitale și metode moderne de diagnostic și tratament, precum și instruirea și stagii pentru medici și personal tehnic.

Potrivit autorităților, anul trecut a fost realizată o selecție preliminară a echipamentelor de reabilitare, în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe și parteneri instituționali. Lista include utilaje ale companiei BTL, în valoare totală de aproximativ 10 milioane de coroane cehe.

Proiectul ar putea fi finanțat de Ministerul de Externe al Cehiei, existând deja un acord preliminar în acest sens. Inițiativa vizează inclusiv dotarea centrului de reabilitare pentru militarii ucraineni „Recovery center 4.5.0.” din Ujgorod și a rețelei regionale de secții de profil.

Conform lui Roman Sarai, implementarea proiectului ar permite regiunii să atingă standardele centrelor europene de top, oferind nu doar echipamente individuale, ci soluții integrate care să asigure o rată ridicată de recuperare a pacienților.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina