Rada Supremă a Ucrainei a adoptat, la 3 septembrie, o declarație prin care recunoaște și condamnă oficial represiunile comise de regimul totalitar sovietic împotriva populației civile din Transcarpatia în perioada 1944–1946, inclusiv împotriva etnicilor maghiari. Potrivit autorilor declarației, Ucraina este prima țară din lume care adoptă o asemenea decizie, informează 24tv.ua.
Documentul a fost susținut de 261 de deputați. Acesta consemnează faptul că, în toamna anului 1944, după instaurarea administrației militare sovietice în Transcarpatia, NKVD și SMERȘ au început reținerea bărbaților de etnie maghiară cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani, sub pretextul mobilizării. Mii de civili au fost deportați ulterior în lagărele Gulagului.transcarpatia,
Prin declarația adoptată, parlamentul ucrainean condamnă deportările forțate, execuțiile extrajudiciare și persecuțiile pe criterii naționale, religioase și sociale comise de autoritățile sovietice.
Rada Supremă consideră necesară comemorarea victimelor represiunilor, inclusiv prin instalarea unor monumente și plăci memoriale, desfășurarea de cercetări istorice și includerea acestor evenimente în programele educaționale.
De asemenea, documentul prevede publicarea materialelor de arhivă și susținerea cercetărilor menite să contribuie la restabilirea adevărului istoric privind crimele regimului sovietic în Transcarpatia și în alte regiuni ale Ucrainei.
În declarație se subliniază și faptul că Rusia comite în prezent, în teritoriile ocupate ale Ucrainei, crime împotriva populației civile similare celor săvârșite de regimul sovietic.
Parlamentul ucrainean a făcut apel la comunitatea internațională, instituțiile științifice și arhivele statelor democratice să coopereze pentru documentarea și restabilirea adevărului istoric privind represiunile sovietice.
BucPress


