Fedorov urcă la 7,1% în sondajul prezidențial, iar Zelenski își menține poziția de lider

Volodimir Zelenski se menține pe primul loc în clasamentul potențialilor candidați la alegerile prezidențiale din Ucraina, cu 23% din opțiunile respondenților. Cea mai semnificativă creștere în luna august a fost înregistrată de fostul ministru al apărării, Mîhailo Fedorov, a cărui susținere a crescut de la 2,5% în iulie la 7,1% în august, informează kyivpost.com.

Datele sunt prezentate într-un sondaj realizat de compania Info Sapiens în perioada 8–23 august 2026, în cadrul proiectului U Electoral Data Project, derulat împreună cu Public Policy Development Office. Studiul a inclus aproximativ 1.000 de respondenți.

Pe locul al doilea se află Valeri Zalujnîi, cu 12,7%. Susținerea pentru acesta a scăzut cu 3,8 puncte procentuale față de luna precedentă. Mîhailo Fedorov a urcat pe poziția a treia, după ce și-a majorat nivelul de susținere de la 2,5% în iulie la 7,1% în august.

Kirilo Budanov a pierdut 1,9 puncte procentuale, ajungând la aproximativ 5,5%. Un nivel similar de susținere îl are și Petro Poroșenko, cei doi fiind practic la egalitate.

Dmîtro Razumkov a coborât la 2,3%, după o scădere de 1,8 puncte procentuale. Aproximativ 3% dintre respondenți i-ar susține pe Oleksandr Usîk, Ihor Terehov sau Andrii Bilețki. Ceilalți potențiali candidați au obținut cel mult 2%.

În cazul lui Volodimir Zelenski, susținerea electorală a scăzut cu doar 0,8 puncte procentuale, astfel că președintele își păstrează fără probleme prima poziție în clasament.

În cazul unui eventual scrutin parlamentar, formațiunea politică asociată lui Volodimir Zelenski ar obține 13,7% din voturi și s-ar situa pe primul loc. Pe poziția a doua s-ar afla formațiunea asociată lui Valeri Zalujnîi, cu 12,1%, iar pe locul al treilea – forța politică asociată lui Mîhailo Fedorov, cu 11,4%. „Solidaritatea Europeană” ar obține 6,5%, iar formațiunea ipotetică asociată lui Kirilo Budanov – 6,4%.

Formațiunea ipotetică a orașelor din apropierea frontului, asociată cu Ihor Terehov și Vitali Kim, ar acumula 4,8%, iar forța politică asociată lui Oleksandr Usîk – 4,5%.

În august, ponderea celor care consideră că Ucraina se îndreaptă într-o direcție greșită a crescut de la 38% la 46%. În același timp, procentul celor care apreciază direcția de dezvoltare a țării drept corectă a scăzut de la 48% în iulie la 37% în august. Astfel, pentru prima dată în perioada analizată, opiniile negative au depășit opiniile pozitive.

Potrivit lui Ruslan Rohov, directorul U Electoral Data Project, după declanșarea așa-numitelor „proteste cu cartoane”, susținerea pentru Mîhailo Fedorov ar fi ajuns, conform altor sondaje sociologice, la 13,4%. În opinia sa, scăderea ulterioară a ratingului ar putea fi explicată prin reacțiile negative la declarațiile lui Fedorov din interviuri și mesajele adresate cetățenilor.

Rohov estimează că decizia lui Fedorov de a deveni consilier al ministrului apărării al Italiei ar putea influența și mai mult nivelul susținerii sale electorale în luna septembrie.

Autorii studiului subliniază însă că rezultatele sondajelor realizate în condițiile războiului pe scară largă nu trebuie interpretate drept o prognoză a rezultatelor unor eventuale alegeri. Preferințele electorale se pot modifica în funcție de evoluția situației de securitate, de încetarea ostilităților, de deciziile potențialilor candidați privind participarea la alegeri, precum și de apariția unor noi echipe politice.

sursă foto: Euronews

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina