La Cernăuți a fost trimis în judecată dosarul penal al unei femei de 42 de ani acuzată de escrocherie față de familiile militarilor aflați pe front. Secția de Comunicare a Poliției din regiunea Cernăuți informează că femeia a prejudiciat cinci victime cu o sumă totală de peste 75.000 de grivne.
Ancheta a stabilit că acuzata și-a creat un cont fals în aplicații de mesagerie, prezentându-se drept voluntară, și convingea femeile că le poate ajuta să-și aducă rudele de pe front sau să organizeze evacuarea militarilor răniți. Pentru aceste „servicii” solicita sume de bani, iar ulterior pretindea transferuri suplimentare invocând cheltuieli urgente. Una dintre victime este o femeie de 50 de ani din regiunea Cernăuți, care a transferat bani pentru presupusa evacuare a soțului rănit din zona de luptă, după care escroaca a continuat să o șantajeze, amenințând că militarul va fi lăsat fără ajutor.
Suspectă a fost reținută în momentul în care ridica bani de la un bancomat. Aceasta este învinuită de escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari sau de un grup de persoane în baza unui acord prealabil, conform articolului 190 alineatul 4 din Codul Penal al Ucrainei, infracțiune pedepsită cu până la opt ani de închisoare.
BucPress


