Guvernul Ucrainei intenționează să introducă o gradare a amenzilor pentru depășirea limitei de viteză și să consolideze răspunderea contravenienților sistematici, informează premierul Iulia Svîrîdenko.
Potrivit acesteia, pentru majoritatea șoferilor nu se va schimba nimic — măsurile vizează în primul rând cei care încalcă regulat normele de circulație. Camerele de supraveghere automată au înregistrat în ultimele 12 luni aproape 2.900 de șoferi care au depășit viteza de peste 50 de ori, peste 35.000 de șoferi au fost surprinși de mai mult de zece ori pe an, iar aproape 12.500 — de peste 12 ori.
Svîrîdenko a precizat că Ministerul Afacerilor Interne urmează să discute propunerile cu deputații din Parlament. De asemenea, Guvernul lucrează la extinderea rețelei de camere de supraveghere — de la cele 377 existente la peste 410 complexe — și pregătește un cadru legislativ pentru reglementarea utilizării trotinetelor electrice și a altor mijloace de transport ușor, în condițiile în care numărul accidentelor cu implicarea acestora a crescut cu 66,8% în primele cinci luni ale anului 2026.
Alexandru Vasilachi


