Ca nicăieri în altă parte, la Probotești, comemorarea a 85 de ani de la tragicele evenimente – deportarea populației românești din ținutul Cernăuțiului ocupat de sovietici – a început cu „Deșteaptă-te, române!”, imnul Patriei noastre istorice. Două viori, ale virtuozului Victor Hliboceanu și tânărului Adrian Bordianu, în unison cu acordeonistul Ion Rusu, directorul școlii de muzică „Ciprian Porumbescu” din Herța, au făcut să răsune solemn îmbărbătarea tuturor românilor peste durerile de ieri și de azi ale oamenilor rămași în afara țării, care-și pomenesc în aceste zile îndoliate de Cireșar neamurile înscrise pe cruci simbolice.
Organizatorul evenimentului, profesorul Gheorghe Botezatu, i-a invitat pe acești muzicanți renumiți ai Herței să intoneze istorica melodie în virtutea credinței oamenilor locului că sunt parte a națiunii române. Se știe că versurile lui Andrei Mureșanu, „Un răsunet”, care au devenit imnul României, l-au emoționat profund pe Eminescu, auzindu-le într-o noapte de Crăciun pe străzile din Cernăuți, în ultima-i trecere prin orașul romanticei sale adolescențe.
La Crucea eroilor din Probotești, melodia a răsunat și ca semn de respect față de diplomații români – Excelența Sa Irina Loredana Stănculescu și consulul de carieră Cristian Dacica. Doamna consul general al României la Cernăuți a mulțumit cu sufletul înlăcrimat copiilor pentru evocatoarele versuri, preotului Constantin Costea pentru slujirea vrednică la candela memoriei, profesorului Gheorghe Botezatu și sătenilor adunați în jurul său pentru momentul comemorat cu cinste și onoare, aducând astfel o alinare urmașilor de azi ai mucenicilor din acea perioadă extrem de tragică pentru românii din regiunea Cernăuți.
„Să aveți binecuvântare și pace și să se întoarcă sănătoși la familiile lor fiii neamului, care luptă în aceste zile pe frontul de apărare a Ucrainei”, le-a dorit reprezentanta statului român, Irina Loredana Stănculescu.
Florile îndoliate ale „Golgotei” au fost depuse de președintele Societății, Vasile Rauț, care a lăudat râvna neînfrântă a proboteștenilor în păstrarea tradițiilor și limbii române, precum și sprijinul Consulatului General al României la toate manifestările de comemorare a martirilor. Profesorul de istorie din Târnauca, Alexandru Platonov, a evocat drama rudelor sale, care și-au dat viața pentru integritatea României: străbunicul Constantin a murit în Primul Război Mondial, unchiul Adam s-a stins într-un lagăr la Komi, iar bunica a suferit calvarul deportărilor. Nu doar ca profesor de istorie, ci ca urmaș al acestor oameni, el simte datoria să aducă la cunoștința și inima copiilor acel întunecat trecut.
Ca o făclie vie a memoriei, stă drept mărturie Crucea-monument din faţa Bisericii cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil, care i-a adunat pe eroii-martiri din toate timpurile. Pentru oamenii locului, eroi-martiri sunt toți cei care și-au sfârșit zilele în infernul siberian, în lagăre și închisori, au suferit pentru întregirea neamului, pentru libertatea și demnitatea poporului român.
Deși au suferit enorm în urma trasării frontierei prin inima satului, românii din Probotești, în momentele de evocare a suferințelor trecutului, vorbesc mai mult despre eroi decât despre martiri. Neamurile lor martirizate, despărțite la 28 iunie de sârma ghimpată, cele circa 300 de familii scoase din casele lor pentru că se aflau în raza de 800 de metri de la frontiera trasată peste noapte, oamenii împușcați la sângerosul hotar numai pentru păcatul că voiau să-și vadă rudele înstrăinate i-au învrednicit pe trăitorii de astăzi cu dreptul să se numească urmașii unor bravi eroi.
Acestui monument din fața Bisericii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil i se spune „Crucea Eroilor”, ca la data înălţării, în 1925, din iniţiativa preotului Nicolai Sandovici, rămas în amintirea satului ca un adevărat erou. Despre părintele lor spiritual s-a transmis din generație în generație că a slujit cu mare credință ani îndelungaţi la altarul sfântului locaş și a deschis prima școală pe lângă biserică pentru copiii satului.
De un secol stă această Cruce-monument, pe care sunt înveșnicite numele ce le pomenește slujitorul de astăzi, preotul Constantin Costea, care a ținut slujba și a sfințit monumentul, rostindu-le cu evlavie numele. Profesorul şcolar Gheorghe Botezatu și-a asumat grija necontenită de reînnoirea monumentului și organizarea momentelor de comemorare în zilele cu date tragice în calendarul suferințelor consătenilor săi.
Bun cunoscător al istoriei localității, el scoate la lumină crâmpeie din trecutul satului, cunoaşte în amănunt istorii aureolate de jertfa proboteștenilor, dintre care trei au căzut cu moarte de erou în al Doilea Război Balcanic, 55 au luptat eroic în al Doilea Război Mondial, apărând pământul natal şi sfintele hotare, 32 și-au sfârșit drumul vieții în Siberia, iar 22 au îndurat calvarul lagărului morții de la Onega.
Gheorghe Botezatu a avut grijă ca jertfa lor să fie pomenită în duminica de 21 iunie, în preajma datei marcate de intrarea României în război pentru pământurile ocupate ale Patriei. La 22 iunie, cu 85 de ani în urmă, ostașii români au primit ordin să-i elibereze pe frați, să-i zdrobească pe ocupanții sovietici. Cei de acasă, care trăiau cu speranța să vină înapoi România, și-au văzut rugăciunile auzite de Dumnezeu. Dar era o bucurie scăldată în lacrimi, căci o parte de sat rămăsese pustie după deportările în masă. Oamenii așteptau izbăvirea fără noi jertfe și fără foc de arme. Pe mulți vestea despre începerea războiului i-a prins în trenurile morții, ce-i duceau la capătul de gheață al pământului.
El păstrează alături de sfinţii din icoane numele bunicului său, Ion Bortică, căzut pe frontul de la Stalingrad, al vecinului Ion Topală, pierdut în aceeași bătălie, dar și al altor ostași-eroi din vecinătatea casei părintești. Regretatul său unchi, Mihai Bortică, i-a mobilizat pe săteni să ridice o cruce simbolică şi în cimitir, unde se adună urmaşii acestui neam de eroi, cu pâinea şi vinul însângeratului pământ. Pentru Gheorghe Botezatu e o misiune predestinată să adune consătenii la Crucea Eroilor. Și tatăl său, Vasile, a luptat până la Stalingrad. În 1944 a căzut prizonier la ruși, a trecut prin chinurile foametei și umilințelor într-un lagăr din Donbas, fiind eliberat în 1948.
Lângă Gheorghe Botezatu i-am întâlnit pe soții Elena și Teodor Chelaru. Ei l-au rugat pe părintele Constantin să se oprească și la cimitir pentru o rugăciune la mormântul simbolic al unchiului Ion Topală, pierdut pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial. Tatăl Elenei, Gheorghe Topală, cu fratele mai mic Nicolae au pus o cruce pe un mormânt simbolic în cimitir, ca să nu i se piardă numele lui Ion.
Preotul oricum avea să se oprească și la Crucea Eroilor din cimitir, despre care Gheorghe Botezatu povestește că a fost meșterită de tatăl său și adusă la cimitir în 1982, fiind instalată lângă masa de piatră. Această masă a durerii își are o istorie demnă de dalta genialului Brâncuși. A gândit-o și a stăruit să fie făcută pe cheltuiala sa mama locotenentului Gheorghe Făgurel, comandant de pluton la regimentul Vânători-6 Bălți. Lacrimile vărsate de Elena Făgurel pentru fiul pierdut în bătaia tunurilor s-au pietrificat într-o masă a tăcerii, iar în zilele de pomenire ale lui Cireșar, preotul prohodește acest loc, sfințit de lacrimile mamelor care și-au pierdut fiii, de rugăciunile copiilor de-acum încărunțiți de ani, care n-au cunoscut dragostea și sprijinul taților.
Părintele Constantin a amintit de vrednicia mamei eroului Gheorghe Făgurel, care l-a îndreptat pe drumul preoției pe nepotul ei, slujitorul altarului Nicolae Manolache. Părintele Manolache este liantul dintre parohul de astăzi al Bisericii Sf. Arhangheli Gavriil și Mihail și neuitatul binefăcător al satului Probotești, preotul Nicolae Sandovici.
Înainte de a ajunge la Masa durerilor de mamă din cimitir, ne-am oprit cu pioase plecăciuni la Crucea din pădure, la cantonul de pe întinderea Mălăiștea, cum o numesc oamenii locului. Până la 1940, prin împrejurimi au fost case, ciripeau copilași în leagăn. De atunci, pe locul gospodăriilor distruse de dușmanii despărțitori de frați crește iarba împânzită de gingașe flori de câmp.
Aici odihnesc în liniștea sublimă a pădurii osemintele a circa 50, poate mai mulți, de tineri ostași români, prinși într-o crâncenă confruntare cu unități sovietice în retragere. Starostele satului, Ion Pantea, spune că în aceste locuri erau importante puncte strategice, de aceea și s-a vărsat atâta sânge. Cu amintirile bunicului despre ororile soldaților ruși vine la această cruce Minu Pavalachi, șeful secției pentru învățământ a primăriei comunei Herța.
Din cele auzite de la Dumitru Străchinaru, fiul pădurarului ce-și avea casa în apropiere, Gheorghe Botezatu povestește: „De la 22 iunie până la 4 iulie s-au dat lupte pe viață și pe moarte în această pădure. Rușii îi legau pe răniți de cozile cailor și-i târau prin hârtoape până aceștia își dădeau sufletul. Localnicii nu erau lăsați, dar și se temeau să-i îngroape. Cincizeci de tineri soldați din Bacău au murit pentru eliberarea noastră. Unul grav rănit a răcnit o săptămână, dar nimeni nu avea voie să se apropie. Când s-a putut ajunge la el, era mort, cu un fular în rana din abdomen. S-a aflat că-l chema Constantin Gherman din Iași. În 1942 mama sa a venit la locul unde s-a sfârșit în chinuri cristice viața fiului. Tot acolo a căzut împușcat Silvestru Pavel, o rudă de-a mea. Până la 1990 n-am vorbit despre istoria noastră adevărată, nici nu o cunoșteam în toată complexitatea și dramatismul ei. În 1990 am insistat să punem o cruce în acest loc. Măcar atâta putem face. Suntem datori să le dăm ceva și lor, să fie pomeniți creștinește, că de înmormântare creștină n-au avut parte”.
Gheorghe Botezatu a amintit cum a primit învoirea pentru Crucea din pădure de la un fost președinte al gospodăriei agricole, unul Cijik din regiunea Cernigov. Plictisit de insistențele sătenilor, a dat din mână cu învoirea: „Faceți ce vreți”.
Și proboteștenii s-au grăbit să facă ce le cerea sufletul pentru păstrarea credinței, a limbii materne, creșterea tineretului în spiritul valorilor naționale. Cât de cuminți sunt și cum cresc în spiritul românismului copiii la Probotești ne-au demonstrat cei câțiva gimnaziști aduși de profesoara de română Tatiana Tutunaru-Bârzu, care îi poartă și la crucile din pădure, mai ales primăvara, când înverzește pământul, pentru a face, după puterile lor, ordine la morminte.
La comemorarea de la Crucea eroilor și martirilor satului, gimnaziștii au venit cu jalea „Doinei” lui Eminescu, recitată de Alexei Tutunaru și Andrei Crigan. Poetul Vasile Bâcu, chemat la acest loc ca într-o biserică la rugăciune, și-a retrăit emoțiile vibrante în versurile „Trenul morții”, recitate de Andrei Tutunaru. Legământul strămoșilor cu glia și bătătura casei a fost evocat printr-o poezie declamată de Andreea Tutunaru. Ca și anul trecut, a răsunat ca un recviem pentru jertfele eroilor recitalul Patrisiei Strugăreanu, pasionată de poezia lui Coșbuc, lunga „Rugăminte din urmă” revărsându-se din sufletul ei dintr-o răsuflare.
Masa de pomenire, cu gustoase mâncăruri de post, ne-a strâns în localul generosului fiu al satului Marin Crigan, patronul salonului de evenimente din Probotești. Gospodar de frunte, Marin a întins mâna de ajutor pentru a cinsti la o masă comună vrednicia și curajul gospodarilor de odinioară.
