Rusia a lansat în noaptea de 16 iulie un nou atac cu rachete balistice asupra Kievului. În urma bombardamentelor, în raioanele Sviatoșîn și Darnîțkîi au fost înregistrate mai multe lovituri și incendii. Potrivit bilanțului preliminar, două persoane au fost ucise, iar alte șase au fost rănite, informează rubryka.com.
În timpul alertei aeriene, în capitala Ucrainei s-au auzit mai multe explozii. Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că armata rusă a atacat Kievul cu rachete balistice.
Șeful Administrației militare a orașului Kiev, Timur Tkacenko, a confirmat atacul și le-a cerut locuitorilor să rămână în adăposturi. Primarul Kievului, Vitalii Kliciko, a declarat că în raionul Sviatoșîn o rachetă a lovit un complex de depozite. În raionul Darnîțkîi, fragmentele unei rachete au căzut într-o zonă industrială, iar o altă lovitură a avariat o clădire nelocuită. În ambele raioane au izbucnit incendii.
Potrivit celor mai recente informații, două persoane și-au pierdut viața în urma atacului, iar alte șase au fost rănite, printre acestea aflându-se și un adolescent de 16 ani. Trei dintre răniți au fost transportați la spital.
Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei a precizat că în raionul Darnîțkîi au izbucnit incendii într-o clădire administrativă cu spații de depozitare, într-un depozit și la mai multe camioane parcate în apropiere. Incendiile au fost lichidate. Cele două victime și-au pierdut viața în acest raion, iar alte două persoane, dintre care un copil, au fost rănite. Echipele de intervenție continuă operațiunile de înlăturare a consecințelor atacului, iar autoritățile actualizează în permanență informațiile privind victimele.
În ultimele 24 de ore, forțele ruse au lansat 974 de atacuri asupra a 56 de localități din regiunea Zaporijjea, potrivit apostrophe.ua. Bombardamentele asupra orașului Zaporijjea și a raioanelor Zaporijjea și Pologî s-au soldat cu șapte morți și 20 de răniți, a anunțat șeful Administrației Militare Regionale Zaporijjea, Ivan Fedorov.
Potrivit acestuia, armata rusă a efectuat 30 de lovituri aeriene asupra localităților Zaporijjea, Novomîkolaivka, Trudove, Malokaterînivka, Veselianka, Mîrivka, Rozumivka, Tavriiske, Novooleksandrivka, Nove Pole, Novorozivka, Șîroke, Novosoloșîne, Tîmoșivka, Liubîțke, Novopavlivka, Svoboda, Iehorivka și Cervona Krînîțea. De asemenea, rușii au atacat cu 684 de drone de diferite tipuri, în principal FPV, orașul Zaporijjea și numeroase alte localități, printre care Kușugum, Komîșuvaha, Ternuvate, Kosivțeve, Kalînivka, Iakovleve și Nijnea Hortîțea.
În dimineața zilei de 16 iulie, armata rusă a lansat un nou atac asupra Odesei, informeazătimes.od.ua. Potrivit autorităților, în urma bombardamentului a fost avariată una dintre instituțiile de învățământ ale orașului. Autoritățile au reamintit că în Odesa este zi de doliu în memoria celor trei persoane ucise în atacul rusesc din ajun.
Bombardamentele asupra Odesei și regiunii continuă de mai multe zile consecutiv, iar alertele aeriene sunt declanșate cu regularitate. În acest context, șeful Administrației Militare Regionale Odesa, Oleh Kiper, a îndemnat populația să trateze cu maximă seriozitate semnalele de alarmă aeriană și să se adăpostească imediat după declanșarea acestora.
sursă foto: Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență / Kiev
Leonid Parpauț


