Organele de drept din regiunea Cernăuți au reținut un bărbat de 38 de ani, originar din Republica Moldova, suspectat de organizarea trecerii ilegale a frontierei de stat de către bărbați cu obligații militare, transmite Procuratura Specializată în domeniul Apărării a Regiunii de Vest.
Potrivit datelor anchetei, într-unul dintre episoade suspectul a găsit un bărbat care nu avea temeiuri legale pentru a ieși din țară, dar dorea să facă acest lucru ilegal. Conform planului elaborat, contra sumei de 10.000 de euro, suspectul urma să preia „clientul” dintr-un loc convenit și să îl transporte într-o localitate de frontieră din raionul Cernăuți, de unde urma să fie condus pe jos până pe teritoriul statului vecin. Plata urma să fie efectuată după confirmarea traversării cu succes a frontierei și să fie predată de o cunoștință a bărbatului cu obligații militare.
Suspectul a fost reținut imediat după ce a primit suma convenită. Procuratura i-a înaintat o notificare de suspiciune în temeiul art. 332 alin. 3 din Codul Penal al Ucrainei — trecerea ilegală a persoanelor prin frontiera de stat. La solicitarea procurorilor, instanța a aplicat ca măsură preventivă arestul cu dreptul de achitare a unei cauțiuni. În prezent se stabilește cercul complet al persoanelor implicate în activitatea infracțională. Suspectului îi poate fi aplicată o pedeapsă de până la 9 ani de privare de libertate, cu confiscarea bunurilor.
Alexandru Vasilachi


