Polițiștii din Transcarpatia au reținut doi bărbați, suspectați că organizau trecerea ilegală a bărbaților peste frontiera Ucrainei. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani din satul Hrușovo, raionul Teaciv, și un bărbat de 36 de ani din orașul Hust. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 9 ani de închisoare.
Potrivit Poliției Naționale a Ucrainei, prima schemă a fost destructurată pe 17 iulie. Anchetatorii susțin că tânărul din raionul Teaciv urma să organizeze, în schimbul a 6.500 de dolari, trecerea ilegală a frontierei în România, prin râul Tisa. După ce a primit banii, acesta și-a transportat clientul cu motocicleta până în apropierea locului stabilit pentru traversare, însă a fost reținut de oamenii legii în apropierea localității Teresva. În urma perchezițiilor au fost ridicate motocicleta, suma de 6.500 de dolari și un telefon mobil.
A doua schemă a fost dejucată pe 18 iulie. Conform anchetei, un locuitor al orașului Hust s-a întâlnit cu un client în apropierea satului Rokosovo și l-a transportat cu automobilul în zona de frontieră din raionul Beregovo. După ce a primit o parte din suma convenită, acesta urma să-i ofere indicații pentru continuarea traseului spre frontiera cu Ungaria.
Suspectul a fost reținut la câteva sute de metri de graniță, între satele Velîka Bîihan și Zapsoni, în raionul Beregovo. În timpul perchezițiilor, polițiștii au ridicat bani în numerar, un automobil și trei telefoane mobile.
Ambii suspecți au fost plasați în arest preventiv și sunt cercetați pentru organizarea trecerii ilegale a persoanelor peste frontiera de stat a Ucrainei. Potrivit legislației ucrainene, aceștia riscă până la nouă ani de închisoare, interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități timp de până la trei ani, precum și confiscarea averii.
Elvira Chilaru


