O schemă de corupție privind achiziționarea unor imobile, a unor centrale fotovoltaice și a unor anvelope pentru Garda Națională a Ucrainei a fost descoperită de autoritățile anticorupție. Potrivit anchetatorilor, în perioada agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, prin aceste ilegalități bugetul destinat apărării ar fi fost prejudiciat cu peste 150 de milioane de grivne.
Informațiile au fost făcute publice de Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP). În cadrul dosarului penal, opt persoane au fost puse oficial sub acuzare, informează publicația OBOZ.UA.
Potrivit anchetei, schema ar fi fost pusă în aplicare în anul 2024, când Garda Națională avea nevoie de un depozit pentru păstrarea produselor alimentare. În loc să achiziționeze direct imobilul de la proprietarii reali, funcționari ai instituției ar fi încheiat o înțelegere cu mai mulți oameni de afaceri.
Conform anchetatorilor, antreprenorii ar fi transferat depozitul către o companie intermediară controlată de ei, iar evaluatorii implicați în schemă ar fi întocmit rapoarte falsificate, prin care valoarea imobilului a fost majorată artificial. Ulterior, compania intermediară ar fi revândut depozitul Gărzii Naționale la un preț supraevaluat, provocând statului un prejudiciu de peste 143 de milioane de grivne.
Banii plătiți din bugetul public ar fi fost ulterior transferați către mai multe companii fictive, pentru a fi retrași în numerar sau pentru a li se ascunde originea.
Ancheta a mai stabilit că aceiași antreprenori, beneficiind de sprijinul unor funcționari ai Gărzii Naționale, ar fi obținut ulterior contracte pentru furnizarea de centrale solare destinate unităților militare, precum și pentru livrarea de anvelope pentru transportoare blindate.
Prin modificarea specificațiilor tehnice, manipularea documentelor financiare și majorarea artificială a prețurilor, bugetul apărării ar fi fost prejudiciat suplimentar cu peste 7 milioane de grivne.
Potrivit anchetatorilor, fondurile obținute ilegal ar fi fost folosite pentru finanțarea unui stil de viață luxos, inclusiv pentru achiziționarea unor automobile de clasă premium, bijuterii și proprietăți imobiliare.
Printre persoanele puse sub acuzare se numără adjunctul directorului Departamentului de Logistică al Gărzii Naționale, șeful Bazei Centrale de Aprovizionare Tehnologică, adjunctul acestuia, doi oameni de afaceri care ar fi controlat mai multe companii private, directorul uneia dintre firmele implicate, precum și doi directori ai unor companii de evaluare.
Acțiunile persoanelor cercetate sunt investigate în baza articolului din Codul penal al Ucrainei privind însușirea, delapidarea sau dobândirea ilegală a bunurilor prin abuz de serviciu, în proporții deosebit de mari.
Funcționarii Gărzii Naționale suspectați în acest dosar au fost suspendați din funcții încă în anul 2025, după primele percheziții efectuate de NABU.
Instanța a dispus sechestrarea bunurilor persoanelor cercetate, inclusiv a unor automobile de lux — Mercedes-Benz AMG GLE (fabricat în 2024), Toyota Land Cruiser 300 (2021) și Audi Q8 (2019) — precum și a unui apartament duplex din Kiev cu o suprafață de peste 130 de metri pătrați, a unor apartamente în stațiunea Bukovel, evaluate la peste 300.000 de dolari, și a unor terenuri destinate construcției în apropierea capitalei.
De asemenea, în urma acțiunilor de anchetă au fost ridicate importante sume de bani: 340.000 de dolari și 99.700 de euro.
Ancheta continuă. Procurorii verifică implicarea altor persoane și investighează eventuale operațiuni de spălare a banilor obținuți ilegal.
Leonid Parpauț


