Rusia a atacat în noaptea de 31 august spre 1 septembrie cu drone de tip Shahed punctul internațional de trecere a frontierei Orlivka–Isaccea, care asigură legătura cu feribotul între Ucraina și România. Clădirea și teritoriul punctului de trecere de pe malul ucrainean al Dunării au fost lovite, fiind provocate incendii. Activitatea punctului a fost suspendată temporar, au anunțat autoritățile ucrainene.
Serviciul de Stat de Grăniceri al Ucrainei a informat marți dimineață, 1 septembrie, că drone rusești de atac Shahed au vizat punctul internațional pentru transportul cu feribotul „Orlivka”, situat în regiunea Odesa, la frontiera cu România.
În urma atacului au fost înregistrate lovituri asupra unei clădiri și pe teritoriul punctului de trecere. Au izbucnit incendii, care au fost localizate de echipele de intervenție.
„În timpul nopții, Rusia a atacat cu drone de tip Shahed punctul internațional de trecere pentru transportul cu feribotul Orlivka, situat la frontiera cu România”, a transmis Serviciul de Grăniceri al Ucrainei, citat de presa ucraineană.
Autoritățile de la Kiev au precizat că trecerea cetățenilor și a mijloacelor de transport prin Orlivka a fost suspendată temporar. Partea română a fost informată, iar vehiculele sunt redirecționate către alte puncte de trecere.
Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei a confirmat, la rândul său, că o dronă a lovit o clădire aflată pe teritoriul punctului Orlivka–Isaccea și că, până la remedierea consecințelor atacului, nu sunt efectuate formalități vamale.
Autoritățile le recomandă cetățenilor și transportatorilor să aleagă alte puncte de trecere a frontierei. Reluarea activității va fi anunțată ulterior.
Garda de Coastă din România confirmă suspendarea trecerii cu bacul
Și autoritățile române au confirmat suspendarea traficului. Garda de Coastă a anunțat că, în urma incidentelor produse în cursul nopții pe teritoriul Ucrainei, în zona Orlivka, trecerea cu bacul peste Dunăre prin Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea–Orlivka a fost oprită temporar.
În timpul atacului, autoritățile militare române au monitorizat situația din apropierea frontierei.
Ministerul Apărării Naționale al României a transmis că sistemele radar au detectat luni, 31 august, la ora 23.30, două ținte aeriene la aproximativ 24 de kilometri nord-est de Vâlcove, Ucraina, în proximitatea frontierei române.
Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în misiune de Poliție Aeriană Întărită la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, au fost ridicate de la sol la ora 23.43. La ora 00.05 a decolat și un elicopter IAR-330 PUMA SOCAT al Forțelor Aeriene Române.
La ora 23.56 a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru nord-estul județului Tulcea.
Piloții au raportat explozii pe teritoriul ucrainean, însă, potrivit MApN, nu au fost înregistrate pătrunderi în spațiul aerian al României. Alerta aeriană a încetat la ora 01.15.
Atac masiv asupra Ucrainei
Lovirea punctului Orlivka a avut loc în cadrul unui amplu atac aerian rusesc asupra Ucrainei. Potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, în noaptea de 31 august spre 1 septembrie Rusia a folosit mai multe tipuri de rachete și 218 drone de tip Shahed și drone-imitatoare. Principalele direcții ale atacului au fost regiunile Odesa și Kiev.
Autoritățile ucrainene au raportat lovituri în mai multe zone ale țării. În regiunea Odesa au fost avariate infrastructură civilă și obiective logistice, iar o persoană a fost rănită. Nu există, până la această oră, informații oficiale că persoana respectivă ar fi fost rănită la punctul de trecere Orlivka.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a avariat în mod deliberat punctul de trecere de la frontiera cu România și infrastructura ucraineană de export.
Orlivka–Isaccea este un punct internațional de trecere cu feribotul peste Dunăre, care leagă regiunea Odesa de județul Tulcea. Punctul a mai fost ținta atacurilor rusești. În septembrie 2023, infrastructura de frontieră de la Orlivka a fost lovită de drone, iar traficul către România a fost suspendat temporar.
BucPress


