Schimbare de direcție la Budapesta: Ungaria expulzează 10 diplomați ruși, Moscova amenință cu represalii

Ungaria a decis expulzarea a zece membri ai misiunii diplomatice ruse de la Budapesta, într-una dintre cele mai dure măsuri adoptate împotriva Moscovei în ultimele decenii. Decizia marchează o schimbare vizibilă de politică externă după cei 16 ani de guvernare Viktor Orbán, perioadă în care Ungaria a menținut unele dintre cele mai apropiate relații cu Rusia dintre statele Uniunii Europene.

Potrivit Reuters, ministrul ungar de Externe, Anita Orbán, a anunțat marți, 8 septembrie, că autoritățile au stabilit că cei zece angajați ai misiunii ruse desfășurau activități „incompatibile cu statutul diplomatic” prevăzut de Convenția de la Viena.

Diplomaților li s-a cerut să părăsească teritoriul Ungariei. Budapesta nu a precizat public natura exactă a activităților pentru care au fost expulzați și nici nu a făcut cunoscute numele acestora.

Anita Orbán a declarat că măsura urmărește protejarea „securității și suveranității Ungariei”, subliniind însă că Budapesta nu intenționează să rupă relațiile diplomatice cu Rusia.

„Ungaria intenționează să continue dialogul necesar, bazat pe respect reciproc și respectarea regulilor”, a transmis șefa diplomației ungare.

Decizia are o semnificație politică aparte. În timpul guvernării lui Viktor Orbán, Budapesta s-a diferențiat frecvent de majoritatea statelor UE prin relația apropiată cu Moscova, opoziția față de mai multe inițiative europene împotriva Rusiei și criticile constante la adresa sprijinului militar acordat Ucrainei.

Ultima expulzare publică a unui diplomat rus din Ungaria avusese loc în 2018. După declanșarea invaziei ruse la scară largă împotriva Ucrainei, în februarie 2022, numeroase state europene au expulzat sute de diplomați ruși suspectați inclusiv de activități de informații, în timp ce Budapesta a evitat astfel de măsuri.

Situația s-a schimbat după venirea la putere, în primăvara acestui an, a guvernului condus de Péter Magyar. Noua administrație încearcă să apropie din nou Ungaria de linia politică a Uniunii Europene și NATO, după anii de tensiuni dintre Budapesta și instituțiile europene. Guvernul Magyar a condamnat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, deși Ungaria continuă să nu livreze armament Kievului.

Moscova a reacționat rapid la expulzări. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a anunțat că răspunsul Rusiei va fi „dur și dureros”, acuzând ceea ce a numit „lobby-ul rusofob de la Budapesta”.

Ambasadorul Rusiei în Ungaria, Evgheni Stanislavov, a calificat decizia drept o „escaladare fără precedent și nejustificată” și a avertizat, la rândul său, asupra unor măsuri de răspuns din partea Moscovei.

Expulzarea celor zece diplomați reprezintă astfel nu doar un incident diplomatic, ci și unul dintre cele mai clare semnale de până acum privind repoziționarea Ungariei față de Rusia după schimbarea guvernării de la Budapesta.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina