Oboseala de război din Ucraina și din Occident și lecțiile trecutului
După mai bine de 4 luni de la invadarea la scară largă a Ucrainei, în această țară, dar și în Occident, începe să devină vizibilă o așa-numită „oboseală a războiului”. Aceasta se vede în discursurile politicienilor, în uzura militarilor și a civililor, în modul în care este reflectat războiul în presa internațională și în interesul pe care îl arată publicul pentru subiectele referitoare la război, potrivit unui editorial semnat de Marin Gherman și publicat de Veridica.
Oboseala occidentală: conflictul se „banalizează”, impactul emoțional și interesul sunt în scădere, teama privind escaladarea dispare
Începând cu martie-aprilie, Kievul pare tot mai conștient că există riscul ca în Occident să se instaleze o „oboseală a războiului” care să ducă la o diminuare a sprijinului pentru Ucraina. Președintele Volodimir Zelenski, purtătorii săi de cuvânt, reprezentanții ministerului de externe și experții independenți au încercat, prin intervențiile lor să prevină sau, cel puțin, să amâne acest fenomen și să îi reducă impactul.
Recent, ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba a justificat într-un fel oboseala din Occident, menționând într-un articol pentru revista americană „Foreign Affairs” că este firesc ca oamenii și guvernele să-și piardă interesul pentru conflicte, pe măsură ce acestea se prelungesc. El a amintit de războaiele din Siria, Libia și Yemen, menționând că Ucraina merită susținerea Occidentului pentru a învinge Rusia. A fost prima oară când acest fenomen al oboselii a fost recunoscut de o oficialitate ucraineană.
Nu este greu de observat că tema războiului din Ucraina dispare treptat de pe primele pagini ale publicațiilor internaționale, fiind înlocuită cu subiecte de politică internă. Acest proces se observă inclusiv în statele cu care se învecinează Ucraina și care o susțin foarte mult: Polonia, România, Slovacia.
Presa își alege subiectele în funcție de interesul publicului, iar acesta a ajuns într-o etapă în care vrea (și) altceva, fie pentru că a început să își piardă interesul pentru război, fie pentru că nu mai face față la disconfortul psihologic generat de atâtea știri tragice. Într-o oarecare măsură, în momentul de față în presa europeană se repetă același proces care a avut loc în presa ucraineană începând cu 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a invadat prin mercenarii săi regiunile Luhansk și Donețk. Are loc banalizarea narațiunilor despre război.
Din martie 2014 până în februarie 2022, societatea ucraineană s-a obișnuit atât de mult cu știrile zilnice despre conflictul din Donbass, încât i se părea că un război de anvergură ruso-ucrainean nu mai este posibil.
Și presa europeană își obișnuiește cititorii / telespectatorii săi cu știri despre războiul din Ucraina. Publicul occidental ajunge încet-încet la ideea că războiul este o constantă în proximitatea UE care nu are cum să îl amenințe în mod direct. Așa credeau însă și unii locuitori ai orașelor din regiunea Lvov, din vestul Ucrainei, departe de Donbass, înainte de a fi loviți de rachetele lui Putin.
Dacă nu vor fi găsite strategii eficiente de susținere a Kievului, Occidentul riscă să condamne Ucraina la o „sufocare lentă”, potrivit unei analize realizate de „The Guardian”. Referindu-se la Occidentul obosit și divizat electoral, publicația scrie că este necesară o regândire a strategiei de susținere a Ucrainei pentru a se evita un conflict care să dureze ani de zile. În ceea ce privește Kievul, acesta încearcă să mențină interesul occidental insistând asupra ideii că, dacă Ucraina pică, Federația Rusă își va alege alte victime din estul Europei.
Oboseala ucrainenilor, cauzată de uzura luptelor și perspectiva unui conflict de lungă durată
Oboseala de război este un alt inamic alături de ocupantul rus, a declarat într-un interviu pentru presa ucraineană consilierul Ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, Viktor Andrusiv. Potrivit observațiilor acestuia, nu numai în UE, Marea Britanie și SUA se observă o oboseală de război, ci și în interiorul societății ucrainene.
Andrusiv a spus că oboseala poate să devină o problemă enormă pentru Ucraina: „Dacă obosesc militarii, ei vor apăra mai greu țara. Dacă obosesc voluntarii, ei nu vor mai susține armata. Dacă obosesc partenerii noștri occidentali, ei se vor gândi la diverse negocieri. Riscul oboselii este foarte mare”.
Consilierul Ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei a menționat că societatea ucraineană trece printr-o fază de adaptare. Ea urmează să conștientizeze faptul că acest conflict ar putea să se prelungească.
După ce șocul inițial al atacului rusesc a trecut, iar forțele Kievului au arătat că sunt capabile să reziste și chiar să îi împingă pe ruși înapoi, majoritatea ucrainenilor erau în așteptarea unei păci rapide. Mulți se gândeau că sancțiunile occidentale impuse Rusiei vor avea un efect imediat, că pe măsură ce tot mai mulți tineri ruși vor fi trimiși în sicrie acasă mamele militarilor din Rusia vor ieși la proteste și că, în fața acestor presiuni interne și externe, Kremlinul va pune capăt războiului.
Majoritatea rușilor au continuat însă să susțină regimul Putin și războiul, iar impactul sancțiunilor este diminuat de încasările mari pe care Rusia le are din vânzările de hidrocarburi, pe fondul creșterii cotațiilor acestora pe piețele internaționale.
Președintele Volodimir Zelenski le-a transmis ucrainenilor să se pregătească de un război de lungă durată, iar președintele Consiliului de Securitate și Apărare Națională de la Kiev, Oleksii Danilov, a declarat că Ucraina va studia modelul israelian de apărare în contextul stării de război permanent din acel stat.
Ucrainenii se obișnuiesc cu greu cu această schimbare de paradigmă. Afirmațiile încrezătoare ale autorităților privind inevitabilitatea victoriei și recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia vin în contradicție, în mentalul colectiv, cu declarațiile despre un război de lungă durată.
Această oboseală nu este determinată doar de declarații politice. La ea contribuie numărul tot mai mare de victime în rândul civililor, înrolarea accelerată a bărbaților în armată în contextul pierderilor de pe front, sărăcirea populației, deficitul de combustibil, de alimente, șomajul ș.a. Toate aceste greutăți reduc substanțial motivația cetățenilor.
În plus, Ucraina acoperă doar 60% din cheltuielile prevăzute de bugetul de stat, fără luarea în calcul a cheltuielilor pentru apărare, iar inflația a depășit 18%, a anunțat ministrul ucrainean al Finanțelor, Serhii Marcenko. O lună de costă Kievul circa 5 miliarde de dolari, iar prelungirea conflictului militar înseamnă o sufocare economică inevitabilă.
Lecțiile trecutului: dictatorii exploatează oboseala democrațiilor
Analiștii militari vorbesc despre necesitatea unui moment de cotitură în război, în urma căruia armata ucraineană să preia inițiativa. Pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie însă de livrări semnificative de armament occidental. Până atunci, forțele ucrainene – mai ales cele din Donbass, unde Rusia deține o superioritate netă a artileriei, pe care o folosește pentru a nivela, practic, localitățile pe care le ia cu asalt – sunt tot mai uzate și riscă să își piardă motivația.
Citește continuarea articolului pe Veridica
Urmăriți-ne pe Telegram