Colaboratorii organelor de drept au reținut un colaboraționist rusofil din regiunea Cernăuți
Un locuitor din regiunea Cernăuți, originar din Odesa, este cercetat de autorități, fiind suspect de colaborare cu ocupanții ruși, transmite Procuratura regiunii Cernăuți.
Potrivit anchetei, din luna februarie 2022, prin intermediul rețelelor de socializare, suspectul a „colaborat” cu statul agresor și organizația teroristă „DNR”, difuzând totodată materiale cu caracter anti-ucrainean, în care a glorificat Federația Rusă și a susținut invazia ei a Ucrainei.
De asemenea, bărbatul a stabilit o legătură directă cu conducerea așa-numitei republici DNR (Republica Populară Donețk), colectând mijloace financiare pentru organizația teroristă, prin intermediul site-ului de socializare Vkontakte. Colaboraționistul a colectat totodată informații pentru inamic despre unitățile Forțelor Armate ale Ucrainei, care erau staționate pe teritoriul regiunii Odesa.
Ulterior, el a acceptat să depună un „jurământ de loialitate” față de organizația teroristă „DNR”.
Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei, făptașul a fost reținut pe 8 iulie a.c., în regiunea Zaporojia după ce a încercat să intre pe teritoriul temporar ocupat pentru a depune un jurământ de loialitate față de „DPR”.
Reținerea lui a avut loc în cadrul unei operațiuni speciale în mai multe etape realizate de angajații Departamentului Serviciului de Securitate al Ucrainei în regiunea Cernăuți.
Urmăriți-ne pe Telegram