Începând cu 2 august în orașul Cernăuți vor fi donate alimente pentru persoanele strămutate intern
După o întrerupere de câteva săptămâni, în orașul Cernăuți se revine la campania de acordare de ajutor persoanelor strămutate intern. Începând cu 2 august vor fi donate alimente persoanelor care s-au refugiat din alte orașe afectate de invazia rusă.
Potrivit reprezentanților de la Departamentul orășenesc Cernăuți de protecție socială a populației, persoanele strămutate intern vor trebui să se înregistreze pentru a primi coletul cu alimente. Pentru aceasta este necesar să prezinte certificatul cu statutul de persoană strămutată intern și un document cu datele de identificare ale persoanei. O familie dintrei persoane poate primi un pachet cu alimente, dacă sunt patru sau mai multe persoane – două pachete cu alimente. Coletele cu alimente vor fi donate în zilele de marți, miercuri, vineri – ora 9:00 – 17:00, Cernăuți, str. Eroiii Maidanului, 7 (intrarea din curte)
Vom reaminti, distribuirea de colete cu alimente pentru refugiați a fost oprită temporar, întrucât erau achiziționate produse alimenatre. În prezent, persoanele care s-au refugiat la Cernăuți din alte zone ale țării, pot primi ajutor umanitar și financiar din partea organizațiilor internaționale donatoare.
Potrivit directorului departamentului orășenesc de politică socială, Natalia Frunză, în Piața Soborna din Cernăuți, spaniolii continuă să ofere mâncare refugiaților, alte organizații filantropice își oferă serviciile lor, inclusiv hrană. Programul privind donarea de alimente nu a fost lichidat. La etapa actuală revenim la campania de acordare de ajutor cu alimente persoanelor care s-au refugiat din calea războiului.
Urmăriți-ne pe Telegram