În memoria eroului Dumitru Ignatescu – basarabean care s-a întors din Italia pentru a apăra Ucraina

El a adorat grădina, florile lui preferate erau trandafirii de catifea. Și-a legat destinul de trei țări, dar a purtat un singur indicativ – „Italianul”.

Ignatescu Ruslan-Dimitrie al lui Dimitrie este ucrainean de origine română. Camarazii lui de luptă susțin că Dumitru se numea „moldovean”. S-a născut pe 16 noiembrie 1976 în satul Berestea din regiunea Cernăuți, unde și-a petrecut copilăria și tinerețea. După absolvirea școlii din localitatea a studiat la Școala Tehnică din Stăuceni.

Mai târziu, a servit în armată, la Bolgrad, regiunea Odesa, la trupele de desant. După armată, lucrează timp de 2 ani în organele de drept. La împlinirea a 23 de ani Dumitru a luat o decizie dificilă – a plecat în Italia unde a lucrat ca grădinar timp de 18 ani.

Meseria de îngrijire și întreținere a grădinii este una pe plac sufletului, mărturisește Dumitru.

„Pământul și grădina au nevoie de trudă, iubire și îngrijire”, spune militarul, adăugând că trandafirul de catifea este floarea lui preferată.

„Am încercat de toate în viaţă”, spunea el, „a trebuit să lucrez ca pictor, să aduc și să schimb mobila, erau tot felul de lucruri”.

În Italia, Dumitru avea propriul apartament, un loc de muncă bine plătit, o soție și o fiică pe nume Sabrina.

„ – Am plecat la muncă în Italia când fiica mea avea 5 luni. Doi ani mai târziu i-am adus și pe ei lângă mine”.

„- Spuneți-mi Dumitru, pentru că așa îmi spun aici toți băieții”, – a subliniat în conversație soldatul de 45 de ani.

Am revenit la baștină odată cu începerea războiului 

Pe 24 februarie, bărbatul a auzit despre invazia la scară largă a rușilor în Ucraina la radioul italian. Cu inima frântă, Dumitru i-a sunat pe părinți, anunțându-le decizia sa de a se întoarce acasă.

„Am început să-mi strâng ghiozdanul, și-mi iau pantofii. Am pus totul pe balcon. Pe drum, la circa 500 de kilometri de casă, m-am gândit să verific dacă nu am uitat deodorantul, am vrut să mă schimb, să mă împrospătesc puțin. După ce am deschis rucsacul am găsit acolo doar un tricou și o pereche de pantaloni. Din cauza grabei am lăsat pe acel balcon toate obiectele”.

Bărbatul a urcat la volanul propriei mașini Alfa Romeo, nici soția și nici fiica lui nu l-au putut opri. A condus singur vehiculul timp de 26 de ore, timp în care a derulat înapoi întregul film al vieții. Dumitru și-a sfâșiat în două, pentru că unele rude au rămas în Italia, iar celelalte locuiau în Ucraina – leagănul copilăriei și baștina părinților.

După 15 ani Dumitru a aprins o țigară și a pornit la drum.

„Parcurgând kilometru după kilometru mă tot gândeam că te poți îmbolnăvi, că poți fi doborât de un glonț, iar cea mai simplă și mai rapidă cale este să mori imediat. Mă durea inima și sufletul, pentru că n-aș fi putut sta mai mult în Italia fără să-mi văd pe cei apropiați”.

Așa că a pornit mașina, i-a sărutat pe cei dragi și a plecat.

Când dușmanul se va apropia de Nistru, va fi prea târziu

Ajungând la frontiera româno-ucraineană, Dumitru povestește că la ieșirea din Ucraina s-a format o coadă uriașă de mașini, iar la intrare erau doar două autobuze cu ajutor umanitar și vehiculul lui.

„‒ Am deschis portbagajul… acolo era un grănicer și un jurnalist. Ei mă întreabă de ce am venit în Ucraina.  Sincer, atunci eram doborât de oboseală, după orele de condus. Dar totuși le-am răspuns la întrebare spunând că cu toții avem un instinct când e vorba patrie. Mulți vor spune că vor merge să apere pământurile ucrainene, atunci când muscalii se vor apropia de Nistru. Ei bine, nu, atunci va fi prea târziu, vă spun eu, dragi prieteni, va fi târziu!”.

După ani îndelungați, lângă casa părintească s-a oprit din mers motorul unei mașini scumpe. A sosit fiul! Era vineri, Dumitru s-a odihnit puțin, iar a doua zi a plecat la comisariatul militar. Și așa s-a întâmplat, pentru că bărbatul era foarte hotărât.

„Acolo era o coadă lungă, am stat în ea 2-3 ore. Aveam asupra mea doar livretul militar. Îl sun pe tata și-l rog să-mi aducă pașaportul. Zis și făcut. După două săptămâni de antrenament în unul dintre poligoanele din țară, am înaintat spre granița de est, pentru a o apăra. Prima linie, aici sunt bărbații adulți. Doamne, toți sunt atât de tineri! Tuturor le e teamă, pentru că e război. Dar te obișnuiești cu acest lucru, te implic treptat. Fiecare se luptă cu asta în felul său. Italienii au o vorbă bună: „Pentru a nu suferi de boli la bătrânețe, trebuie să mori tânăr”.

Este a doua oară în conversația noastră când Dumitru vorbește despre moarte. Ar fi presimțit sfârșitul lui atunci când mă privea cu ochii săi albaștri obosiți. Eram mândru de el, pentru că un Erou adevărat este capabil de o asemenea faptă. Să lași toată averea agonisită, pentru a apăra Ucraina – ucisă și răstignită. Ceea ce înseamnă că trebuie să lupți cu inamicul, altfel nu ai cum.

Italia e frumoasă, iar Ucraina e scumpă

„Italianul” spune în glumă că Brigada 68 Vânători protejează pădurea de oamenii răi. De fapt, Dumitru este o persoană foarte pașnică. A visat că, atunci când se va întoarce acasă, își va preda arma și va uita totul. A planificat multe, și-a împărtășit visele și s-a bucurat ca un copil:

„Planific să-mi schimb mașina, să-mi repar acoperișul casei, să deschid o proprie afacere – o agenție de securitate. Mi-ar fi rușine să-l sun din Italia pe prietenul meu care a rămas în Ucraina: 

-Ce mai faci?

-Mă lupt puțin.

-Iar eu muncesc. Servesc pizza. Aici discotecile nu s-au închis.

– N-aș fi în stare să fac asta, – spune „italianul”.

Dumitru a părăsit Alpii italieni, pentru că pe front are o nouă familie, spune soldatul despre camarazii să-i de armă.

„‒ De aceea toți cei care revin acasă, se întorc aici la familie, o familie cu succese, probleme sau neajunsuri, dar e familia lor.

Dreptatea este cu noi! Noi vom birui!

Dumitru, nu a vrut să se întoarcă în Italia și, în general, mereu s-a considerat ucrainean. Am visat să dezvolte Ucraina, iar dacă fiica și soția lui s-ar întoarce aici, ar fi foarte foarte fericit. Bărbatul spune că fiecare trebui să-și vadă de treaba lui: cineva trebuie să fi ministru, altul să planteze o livadă. Principalul lucru este să aducă beneficii țării.

În timpul conversației, militarul a subliniat că „nici ucrainenii, nici moldovenii nu au nevoie de așa-zișii eliberatori”.

„Oare din ce motiv acel Donbas vrea să trăiască în „lumea rusă”? Mai întâi să plece acolo. Dacă îi va plăcea – va rămâne, dacă nu – se va întoarce. Dar nu este nevoie s-o aduceți aici pentru a provoca durere în toată Ucraina”, spune Dumitru.

Militarul era convins că adevărul este cu noi și Ucraina va câștiga!

„Dreptatea este cu noi! Noi vom birui!”.

Ultimii trandafiri de catifea

„‒ Acesta este un război înghețat, nu unul prelungit” ‒ a subliniat Dumitru adăugând că va lupta până la victorie.

Pe 11 august a.c., militarul a fost omorât de explozia unei mine a inamicului. Cu siguranță victoria va fi de partea Ucrainei, însă deocamdată sufletului eroului nostru viteaz va purcede către lumea cerească. Să ne rugăm pentru Dumitru și să-i aducem la mormânt trandafirii lui preferați de catifea.

P.S. Amintirile camarazilor

Oleg: „Dumitru a fost un Om cu Literă Mare. A venit din străinătate, unde câștiga bani mulți. A început războiul – el a urmat chemarea inimii și a plecat să lupte pentru Ucraina. Nu avea nevoie de bani, ci a plecat să lupte pentru mama, frații și bunicii săi. A fost un ucrainean adevărat!”

„Vitejește, el înainta primul în bătălie. Odată și-a acoperit cu propriul corp pe camaradul Vitalic. Doar un frate adevărat poate face asta!”.

Mihailo: „A fost o persoană grozavă! Astfel de oameni precum Dumitru sunt greu de găsit. El -a fost un Om cu Litera Mare! Găsea un limbaj comun cu toată lumea, îi ajuta la nevoie. Îi era frică de un singur lucru, se temea de mină. Așa ia fost sortit să moară din cauza exploziei unei mine. A fost un frate pentru mine! Nu știu ce să-i spun soției și fiicei lui. Dumitru a luptat ca un adevărat războinic, nimeni nu a luptat așa ca el. A fost un om cu adevărat mare. Este o pierdere teribilă și ireparabilă pentru Ucraina și pentru noi toți!”.

Nadia Bulagarak

Foto: Oleksandr Nasalenko

Traducere în română: Sergiu Barbuța