Act de vandalism la Rarancea. Un individ a profanat drapelul de stat de pe mormântul unui militar decedat în războiul ruso-ucrainean
La Rarancea, comuna Mahala, a fost arestat un individ care a deteriorat drapelul de stat de pe mormântul unui soldat decedat în războiul ruso-ucrainean.
Cel cate a semnalat incidentul a fost tatăl militarului, conform unui comunicat al Poliției Naționale din regiunea Cernăuți.
Pentru clarificarea circumstanțelor, la locul incidentului s-a deplasat un grup operativ de investigații al Secției Raionale de Poliției nr. 6 din orașul Noua Suliță.
Forțele de ordine au identificat persoana vinovată. Aceasta s-a dovedit a fi un locuitor în vârstă de 27 de ani din zonă, care în trecut a fost implicat în infracțiuni cu caracter patrimonial.
Suspectul a fost informat cu privire la acuzațiile aduse de către investigatori. Autoritățile au solicitat instanței luarea unei măsuri preventive împotriva acestuia.
Investigația preliminară se află în desfășurare.
Rarancea sau Ridkivți este un sat din regiunea Cernăuți ce ține de comuna Mahala. Localitatea are 4.177 locuitori, preponderent ucraineni.
Urmăriți-ne pe Telegram