Anume așa putem spune în doar trei cuvinte ceea ce ne-a rămas în memorie de la tabăra ARC, 2023, Codrii de Aramă, județul Botoșani. Iar dacă tot ne-am aflat timp de o săptămână în leagănul culturii, așa cum afirmă copilul de 7 ani Rareș Prisacariu, câștigătorul actualei ediții a concursului „Românii au talent”, atunci era firesc să vizităm locuri cu adevărat de neuitat.
Dar să o luăm de la început. Departamentul Românilor de Pretutindeni a făcut tot posibilul ca mii de români din afara granițelor să se poată odihni în taberele de vară din diferite colțuri pitorești ale României.
Noi, cei de la liceul din Cupca, prin intermediul Societății Regionale „Golgota”, ne-am aflat timp de o săptămână la tabăra „Codrii de Aramă” din satul Agafton, județul Botoșani. Alături de grupul de la Cupca, s-au aflat câțiva tineri de la liceul pedagogic din Cernăuți, elevi și profesoare de la liceul din comuna Mahala, regiunea Cernăuți. Tot aici s-au odihnit și un număr mare de elevi din diferite părți ale Republicii Moldova, însoțiți de profesoarele lor.
Vremea a fost fierbinte pe tot parcursul acestor 7 zile, care au trecut prea repede parcă. Am mai fi dorit să continue, desigur, dar orice început are și un sfârșit, iar cele bune și frumoase se termină întotdeauna prea repede.
Am început activitatea prin atelierele de creație: pictură, istorie, geografie, muzică, limba română. De la bun început vreau să menționez că toate profesoarele au fost bine pregătite, talentate și erudite. Iar copiii nu păreau să se transfere de la un atelier la altul, deoarece toate erau foarte interesante. Le mulțumim specialiștilor care s-au ocupat de elevii noștri și celor de la DRP care i-au selectat. A fost o alegere reușită.
Excursiile au fost ceva de neuitat. Deși personal am mai fost în câteva dintre locurile vizitate, am revenit cu plăcere. Am început cu orașul Botoșani, având prima oprire la muzeul etnografic. Ne-am dus apoi la casa memorială a lui Nicolae Iorga, istoric și savant cu renume mondial. Nu puteam să nu poposim și la biserica Uspenia, unde a fost botezat Mihăiță Eminovici, iar în curtea bisericii se află și monumentul poetului nostru. De pe Piața centrală a orașului, ne-am deplasat la memorialul Ipotești, locul copilăriei lui Mihai Eminescu. Am vizitat mai întâi casa memorială unde a locuit cu părinții, frații și surorile sale, apoi biserica familiei, cimitirul, unde își dorm somnul de veci părinții poetului Raluca și Gheorghe Eminovici, frații săi Șerban și Nicolae, alte rude. Pentru biblioteca memorialului, personal, ca și în trecut când am mai fost pe aici, am adus un set de ziare de la noi din Bucovina, unde sunt publicate materiale legate de ceremoniile dedicate poetului Mihai Eminescu, ba chiar și o carte de-a mea. Ne-a impresionat totul. Am plecat apoi la celebrul Lac al nuferilor. Am admirat nuferii din versurile poetului, albi și galbeni, dar mai mult verzi la frunze, precum și natura din jurul acestui lac devenit celebru. Eram totuși la locurile natale ale celui mai mare poet român din toate timpurile. Am revenit peste două zile aici, la Festivalul „Seri eminesciene”, unde l-am admirat pe cântărețul de folk Mircea Vintilă, dar și pe alți interpreți.
O altă zi a excursiilor a coincis cu un alt festival al culturii medievale de la Suceava, desfășurat la Cetatea de Scaun, sub genericul „Ștefan cel Mare”, unde ne-am și pozat cu unele personaje ale epocii respective. Ne-a impresionat memorialul marelui compozitor român Ciprian Porumbescu, din satul cu același nume, altădată numit Stupca. În curtea bisericii locale se află mormintele familiei Porumbescu, ale marelui compozitor, poet și patriot român, ale părinților Emila și Iraclie Porumbescu, ale surorii Mărioara, ale altor membri ai familiei compozitorului român. Nu departe este situată casa părintească unde a trăit și unde, la o vârstă prea tânără, am putea spune, la doar 30 de ani, a murit Ciprian Porumbescu. Aici am fost chiar și puțin ghid, deoarece o persoană doar ne-a deschis casa, dar nu cunoștea prea multe lucruri. Așa că am relatat câte ceva despre scurta și zbuciumata viață a compozitorului, despre nemuritoarea Baladă, care a răsunat din casă pe tot timpul aflării noastre aici. În curtea casei se află bustul marelui compozitor, dar și o livadă cu pomi fructiferi, o fântână cu apă rece, atât de binevenită în aceste zile fierbinți de vară. M-am bucurat mult că în anul „Ciprian Porumbescu” am ajuns la locurile sale de baștină. N-am uitat să menționez cum a făcut cunoștință cu marele Eminescu în vara anului 1871, la serbarea de la Putna, acolo unde Balada sa a încântat o lume și va rămâne mereu nemuritoare.
Următorul popas l-am făcut la Mănăstirea Voroneț, construită, ca și majoritatea mănăstirilor de pe aceste meleaguri, de Voievodul neamului nostru Ștefan cel Mare. Aici, erudita maică-ghid Elena Simionovici ne-a povestit cu multă înflăcărare despre mănăstire, dar și despre rolul rugăciunii, valoarea credinței și ne-a îndemnat pe toți să ne rugăm și să mulțumim bunului Dumnezeu în fiecare zi pentru tot ce avem. Deoarece am nimerit acolo exact în ziua de 18 august, ziua de naștere a poetului martir Ilie Motrescu, i-am dăruit o carte a poetului „Cântarea Carpaților” în ediție bilingvă. Am rămas plăcut surprinsă când maica Elena mi-a spus că l-a cunoscut în viață. Urmează ca la o întâlnire viitoare să vorbim mai detaliat despre acest fapt. La rândul ei, talentata maică mi-a dăruit două cărți; mai am și altele în biblioteca mea personală și îi mulțumesc mult. Un alt popas scurt l-am avut în acea zi la Mănăstirea Moldovița, ctitorie a lui Petru Rareș, fiul marelui voievod Ștefan cel Mare. Se pare că pe aceste plaiuri, binecuvântate de bunul Dumnezeu, au fost de-a lungul secolelor și anilor ce s-au depănat mari și vrednici bărbați care au lăsat urme nemuritoare pentru istorie, generațiile viitoare și nemurire.
Dacă tot vorbim de spiritualitatea de care am avut parte în această dată la tabăra din Botoșani, ne vom opri și la Mănăstirea Agafton, situată chiar peste drum de tabăra „Codrii de aramă”. Am avut aici o întâlnire cu un preot, Andrei, care a susținut o adevărată oră de spiritualitate creștină pentru toți cei prezenți, dar în special pentru copii. Tot la această mănăstire, am fost și la slujba de duminică, câțiva adulți și câțiva copii, iar apoi ne-am deplasat într-un loc pitoresc al mănăstirii, situat pe o vale plină de verdeață și liniște, unde se află vechea biserică, bine îngrijită, bine întreținută și foarte frumoasă, cu hramul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil (pe stil nou). Aici venea pe vremuri, pe jos prin pădure, copilul Mihăiță Eminovici, și nu a fost așa întâmplător. Aici aveau trei mătuși și o verișoară care au fost maici la această mănăstire. Erau surorile mamei sale, Raluca Iurașcu. Iar una dintre ele, maica Olimpiada, a fost și stareță a acestei mănăstiri. Mormintele lor se află în curtea bisericii. Sus, vis-a-vis de actuala biserică, se află și un bust cu capul poetului.
Pe aceste meleaguri, totul ne vorbește despre Eminescu, despre cultură, literatură și poezie. Nu degeaba la festivalul de închidere a taberei au răsunat de pe scenă versuri eminesciene, care au dominat în acea zi de neuitat. Orice am conchis cât de talentați sunt copiii și cât de erudiți sunt profesorii noștri. Cântece, versuri, dansuri moderne, desene, solo și grupuri vocale, au fost prezente pe scena noastră. A fost și munca talentatelor profesoare de aici, dar și temelia pusă de profesorii din liceele și gimnaziile de unde au venit acești copii minunați.
Câțiva dintre membrii cenaclului literar „Lămâița” de la liceul din Cupca, mai exact Marinela Țugui, Victoria Todirescu și Cristina Opaeț, au citit creațiile lor proprii despre pace, Bucovina și satul natal. Deși nu a putut fi prezentă, la orele de muzică, Nicoleta Bojescu a avut un mare succes. Fetele noastre au asistat și la orele de istorie, geografie și desen. Un exemplu este că au realizat trei desene simbolizând culorile Ucrainei, deoarece eram și în apropierea zilei independenței Ucrainei. Marele nostru dor este ca în mult încercata noastră țară să revină pacea mult dorită. Doamne ajută! Am menționat, de asemenea, că am recitat un vers dedicat poetului inegalabil al neamului în poezia mea „Eminescu e Poetul”. Iar cartea cu poeziile mele am dăruit-o doamnei profesoare de limba română de la un liceu din Botoșani, Nicoleta Foltea, care a susținut în tabără orele de limbă română. Ea, la rândul ei, mi-a dăruit două cărți; mai am și altele în biblioteca mea personală și îi mulțumesc mult. De asemenea, am dăruit o carte doamnei profesoare de muzică, iar cea despre școală am dăruit-o unei profesoare din Republica Moldova. Cu siguranță aș fi dăruit câte o carte fiecăruia dintre cei prezenți acolo, toți meritau, dar nu am putut să ofer prea multe cărți.
La focul taberei am ascultat, de asemenea, cântece și melodii populare și de estradă. Tânărul Ștefan ne-a încântat cu vocea sa și cu chitara. Ne-am simțit cu adevărat bine.
Sincere mulțumiri doresc să aduc doamnelor profesoare și însoțitoare de grup din Ucraina, regiunea Cernăuți: Elena Bujenița și Natalia Bujenița din satul Mahala, Liudmia Gudima de la liceul pedagogic din Cernăuți, doamnei Maria Ștefureac, bibliotecara-șefă a bibliotecii din Pătrăuții de Jos, care a însoțit grupul de la liceul din Cupca.
De asemenea, mulțumiri celor șapte profesoare din Basarabia, niște doamne deosebite, cu care am stat de vorbă, am petrecut multe clipe împreună și ne-am împrietenit.
Mulțumiri personalului taberei, responsabilei doamnei Iulia, asistentei medicale doamnei Lucica și mereu neobositului domn Ludvig (de la camera 3), care ne-a încântat cu vocea sa, chitara și cântecele interpretate, dar și cu glumele sale deosebite. Mulțumiri tuturor celor care au avut grijă de hrana copiilor și adulților, străjerului, șoferilor și tuturor lucrătorilor de aici. Toți merită să li se mulțumească, pentru că și-au făcut datoria așa cum trebuie. Ne-am împrietenit chiar și cu câinele taberei, Rex, deși bătrân, era mângâiat și iubit de toți.
Tuturor, adică dragilor noștri, le dorim pace, sănătate, succes, noi realizări, dragoste față de neam, voie bună și tot ce își doresc să se îndeplinească. Neamul nostru a avut și are în toate timpurile oameni vrednici și demni de toată lauda. Să dea bunul Dumnezeu ca așa să fie mereu. Doamne ajută!
ELEONORA Schipor
Pentru prima dată am avut ocazia să mă aflu la tabăra de odihnă din România. Am fost la tabăra de copii „Codrii de Aramă” din județul Botoșani. Împreună cu mine au fost colegele mele de clasă Cristina Opaeț și Victoria Todirescu. Din clasa a 9-a a fost colega noastră de liceu Nicoleta Bojescu. Toate suntem membre ale cenaclului literar „Lămâița”. Poeziile scrise și compuse de noi le-am citit pe scenă la festivitatea de închidere a taberei. Au citit și alți copii de vârsta noastră. De asemenea am cântat și am desenat. Noi, am făcut câteva desene dedicate Ucrainei. Tare ne dorim să fie pace. Conducătoarea noastră a fost profesoara și scriitoarea de la liceul din Cupca, doamna Eleonora Schipor. Ne-a însoțit și doamna Maria Ștefureac din Pătrăuții de Jos.
Am fost în câteva excursii: la Botoșani, la Ipotești, la lacul cu nuferi a lui Eminescu, la biserica unde a fost botezat și casa unde a copilărit. La Suceava am fost la Cetatea lui Ștefan cel Mare, am fost la casa unde a trăit compozitorul Ciprian Porumbescu, și la mormintele unde este îngropat atât el, cât și membri familiei sale. Am mai vizitat mănăstirile Agafton, aflată chiar lângă tabără, dar și Voroneț și Moldovița. Am fost la festivalul de muzică folk de la Ipotești.
Ne-au plăcut discotecile, atelierele de creație, excursiile. Ne-am împrietenit cu semeni de ai noștri din republica Moldova, dar și de la liceul din Mahala.
Ne-a plăcut mult în tabăra dată și am vrea să mai mergem și la anul viitor. Numai să fie pace în țara noastră.
Am revenit acasă cu impresii frumoase. Avem ce povesti colegilor. Le mulțumim la toți cei care au avut grijă de noi. Tuturor le dorim doar bine.
Marinela Țugui,
elevă la liceul din Cupca, membră a cenaclului literar „Lămâița”




