Cernăuți ”Orașul Binelui” – Terapie si activitati asistate de animale

Kinetoterapeutul Igor Rozdobudiko ajută copiilor și adulților la Centrul de criză “Orașul Binelui” din Cernăuți, în special, persoanelor care au avut unele  traume psihologice sau au probleme de concentrare, autism, paralizie cerebrală, etc. Kinetoterapia este o metodă de reabilitare care implică câini special instruiți, în acest mod, se stabilizează starea de sănătate a pacienților. Povestea unui kinetoterapeut care lucrează cu copii în situații de criză. Igor își amintește cum, într-una dintre sesiuni, un băiat de șapte ani a rostit primul cuvânt, informează audiovizualul public din regiune Suspilne.

Igor Rozdobudiko, kinetoterapeut: ”Kinetoterapia este o metodă unică. În timpul ședințelor este prezent un câine, care permite să te concentrezi, să-ți exteriorizezi stresul vizual asupra câinelui. Sunt copii diferiți. A venit un băiat care, practic, nu vorbea cu nimeni. Doar tăcere. Nu era comunicare. Nu era dorință de a dialoga, tăcea… Când am început ședințele cu câinele, câinele a început să se joace. A început să ia mâncarea din mână. A început să facă diferite trucuri. A uitat de această stare și datorită câinelui a început să comunice.

În primăvară, oamenii care au fugit de război, au fost  răniți, iar băiatul avea tulburări de autism. Ei au urmat un tratament. În prima lună – cu diferiți specialiști. Apoi au venit la noi pentru kinetoterapie… Prima întrebare –  despre rezultatele pe care le-au obținut în acest timp. Mama, disperată, a spus că niciunul. Când am început să lucrăm, comunicând cu mama și cu copilul, copilul avea o foarte mare curiozitate de a hrăni câinele. Lucrez după metoda “Vrei – cere”. Atunci i-am spus să facă o cerere pentru a efectua o acțiune și să întrebe “dă-mi…”, la care el a răspuns “dă-mi”. După aceea, am fost puțin nedumerit în legătură cu afirmația mamei că nu există rezultate, când el a spus clar “dă- mi…”.  Cererea era de a realiza acțiunea din cerință. Și în acel moment mi-am întors capul, mama era în lacrimi. Pur și simplu plângea și spunea că acesta a fost primul cuvânt pe care l-a rostit. Deci, primul cuvânt pe care l-a rostit nu au fost “mamă” sau “tată”, băiatul avea 7 ani. Primul cuvânt a fost “dă-mi…”, aceasta se datorează în totalitate ședințelor de kinoterapie. Datorită manifestării dorinței de comunicare cu câinele.

În primul rând, efectuăm o diagnosticare pentru a determina dacă copilul are sau nu frică. Dacă are sau nu fobii și dacă poate comunica cu câinele. Copiii îndeplinesc diferite sarcini. Există puzzl-uri. Ei le adună… Pe ele sunt desenate cifre și în acele cifre sunt figurine. Trebuie să așeze hrana pe figurine. Copilul învață să numere și să lucreze tactil, să simtă atingerile. Câinele vine cu condiția de a juca un joc în care trebuie să verifice dacă ai făcut corect, și dacă ai făcut corect, câinele mănâncă. Câinele va mânca oricum, cel mai important criteriu când copilul învață este să nu simtă critica.

În viața mea, s-au întâmplat lucruri care au dus la distrugerea mea completă într-o perioadă. Am avut o dezamăgire profundă, depresie severă și stres intens. În acea perioadă, câinii m-au ajutat să ies din această situație dificilă. Viața nu este niciodată simplă în totalitatea ei. În cele din urmă, am avut oportunitatea să mă duc la cursuri de perfecționare, în special – în domeniul kinoterapiei. Am avut mentori din Letonia care ne-au instruit. Și au fost câțiva oameni din Ucraina care au ales să învețe acest domeniu. Am fost printre primii absolvenți ai școlii de kinoterapie, pionierii acestei direcții de reabilitare în Ucraina.

Există o listă de câini care pot lucra în cadrul kinoterapiei. Cu alte cuvinte, câinii  de rase agresive sau care pot manifesta agresivitate nu sunt potriviți pentru aceste ședințe. De asemenea, există un întreg proces de selecție. Atunci când folosim, de exemplu, câini în timpul plimbărilor cu pacienții, folosim sunete diferite care să nu streseze câinii. Informația este apoi evaluată pentru a determina cât de bine se descurcă câinele în această situație. Cum alegem câinii? Când copiii au teamă de câini, folosim câini mici. Acest lucru permite copilului să se simtă mai confortabil în timpul interacțiunii. În primă fază, luăm câinii mai puțin zgomotoși, liniștiți, pentru a câștiga încrederea copiilor. Pe măsură ce trece timpul și copilul devine mai încrezător, adăugăm un alt câine, mai activ.

Acesta este un mini-spital, un mic adăpost pentru animalele care au avut de suferit,  avem câini care sunt orbi sau pot avea doar un ochi, adică au fost salvați, operați și apoi le căutăm familii. Îi socializăm. Le pregătim pentru viața într-o familie, îi obișnuim să ”contacteze” cu oamenii”.