La Cernăuți 33 de instituții sociale au beneficiat de reparații în scopul eficienței energetice
Peste 30 de școli, grădinițe și spitale din Cernăuți au implementat măsuri de eficiență energetică. În special, fațadele au fost izolate, ferestrele au fost înlocuite, iar acoperișurile și sistemele de încălzire au fost complet renovate. Costul total al lucrărilor este de 10,8 milioane de euro – este vorba de bani de împrumut și grant de la organizații internaționale, precum și bani din bugetul orașului. Prin urmare, bugetul orașul economisește până la 40% din costurile plăților pentru căldură pe an.
Despre vaceasta a declarat viceprimarul Vasili Zazuliak la o conferință de presă din 8 noiembrie, potrvit Suspilne Cernivți.
La Liceul nr.13 s-au schimbat toate ferestrele, s-a reparat acoperișul, a fost izolată fațada și subsolul. A fost instalată ventilația, înlocuit sistemul de încălzire, și în incinta școlii a fost instalată o unitate de încălzire individuală. Despre aceasta a declarat Liubov Iavorska, directoarea instituției. Renovarea a durat aproximativ doi ani.
Directorul spune că înainte de implementarea măsurilor de eficiență energetică, temperatura în sala de sport era de 12 grade Celsius – acum este de 17 până la 20 de grade Celsius, ceea ce îndeplinește cerințele sanitare.
„De îndată ce a fost înlocuită încălzirea, literalmente o săptămână mai târziu, am simțit schimbările. Sistemul de încălzire este echilibrat: înainte, birourile de la etajul trei erau cele mai calde, dar acum este confortabil să respiri acolo și nu este nevoie de aerisire. Totul este pus la punct astfel încât să existe un regim de temperatură confortabil. Copiii merg fără îmbrăcăminte exterioară și pulovere calde”, spune Iavorska.
De asemenea, datorită măsurilor de eficiență energetică, instituția a economisit 50% din costurile cu căldura. Iavorska spune că costul inițial al proiectului a fost de aproximativ 21 de milioane de grivne.
În total, în cadrul programului de eficiență energetică au fost modernizate 16 școli, 15 grădinițe, precum și spitalul nr. 1 și policlinica nr. 1. Despre acest fapt a declarat viceprimarul Vasili Zazuliak. Lucrările s-au desfășurat în unități care au fost cele mai puțin eficiente din punct de vedere energetic. Acolo s-au izolat fațadele și subsolul, ferestre vechi sau monocamerale s-au înlocuit, sistemul de încălzire a fost modernizat, s-au montat puncte de încălzire individuale, care ajută la reglarea alimentării cu căldură în funcție de temperatura aerului de afară.
Lucrările au început în 2018 și au fost finalizate înainte de invazia la scară largă. Pentru aceste lucrări, orașul a primit un împrumut de 4,4 milioane de grivne de la organizația internațională NEFCO, precum și un grant de 3,8 milioane de euro din fondul E5P. Totodată, în unele instituții, fațada și acoperișul au fost reparate cu bani de la bugetul orașului – în acest scop au fost alocați 2,6 milioane de euro.
Datorită acestui fapt, orașul poate economisi până la 40% din costurile plății pentru încălzire – aceasta este aproximativ 1,7 milioane de euro pe an.
“Dacă nu începem sezonul de încălzire, temperatura în clădirile izolate și neizolate diferă cu 3-4 grade. În octombrie-noiembrie sau martie-aprilie, acest lucru ne permite să reducem furnizarea de căldură și să economisim bani”, spune Zazuliak.
Potrivit lui Zazuliak, se plănuiește finalizarea măsurilor de eficiență energetică la Liceul nr. 18 anul viitor.
“Este o școală destul de mare. Sunt multe probleme cu încălzirea și modernizarea termică. Sperăm aceste lucrări să le terminăm anul viitor”, spune Zazuliak.
Agenția BucPresss – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne pe Telegram