La Catedra de Filologie Română și Clasică a avut loc proiectarea filmului despre Vasile Tărățeanu
Studenții Catedrei de Filologie Română și Clasică din cadrul Universității Naționale ”Iurii Fedkovici” din Cernăuți au avut fericita ocazie să vizioneze filmul documentar „Vasile Tărâțeanu – Arcașul neamului românesc din nordul Bucovinei”.
Pentru a prezenta filmul tinerilor filologi au venit autorii acestuia Ana -Cristina Tărățeanu Mihaesi și Dumitru Storoj, care și-au împărtășit gândurile și impresiile acumulate pe parcursul filmărilor. Totodată au ținut să încurajeze pe studenți să fie activi și să se implice în viața comunității, să creadă în propriile puteri.
Iar șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică, dr. Cristinia Paladian a accentuat faptul că actualii studenți ar trebui să ia exemplu de la cel care a fost poetul bucovinean, membrul de onoare al Academiei Române Vasile Tărățeanu, fostul student al Catedrei de Filologie Română (moldovenească pe atunci) care prin ambiția sa și dragostea pentru limba română a ajuns să fie citit și cunoscut în întreaga lume, oriunde unde există români.
Reamintim că la Cernăuți filmul a fost prezentat în premieră la data de 27 septembrie de ziua nașterii poetului, în incinta Palatului Național al Românilor din regiunea Cernăuți.
Fundația Culturală de binefacere „Casa Limbii Române” din regiunea Cernăuți cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a realizat filmul documentar „Vasile Tărâțeanu – arcașul neamului românesc din nordul bucovinei” .
Fundația culturală l-a avut drept președinte timp de 20 de ani pe poetul și academicianul Vasile Tărâțeanu.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne pe Telegram