Un nou scandal de corupție în Ucraina: 1,5 milioane de euro deturnați de șeful securității cibernetice

Guvernul Ucrainei a anunţat destituirea lui Iurii Şcigol, care conducea de trei ani Serviciul de Stat al Comunicaţiilor Speciale (SSSCIP), însărcinat cu apărarea cibernetică a structurilor guvernamentale. Adjunctul său a fost de asemenea destituit din funcţie.

Procuratura specializată în dosare de corupţie (SAP) şi Biroul Naţional de Anchetă (NABU) au anunţat că Şcigol este suspectat de faptul că a deturnat în 2021 şi 2022 suma de 62 de milioane grivne (peste 1,5 milioane de euro) la cumpărarea unor programe informatice de la o firmă străină, la suprapreţ.

Aceste fonduri au fost transferate în străinătate pentru a fi „legalizate şi distribuite între membrii” unei grupări infracţionale din care Iurii Şcigol făcea parte, acuză într-un comunicat postat pe Telegram NABU.

Iurii Şcigol pledează nevinovat. „Toate achiziţiile au fost realizate cu respectarea legislaţiei în vigoare”, declară el, citat de agenţia ucraineană de presă Intefax-Ukraine.

Ancheta penală îi vizează, pentru moment, pe Iurii Şcigol, pe adjunctul său şi alţi patru conducători, care riscă până la zece ani de închisoare, conform legii.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina