Fotografii șocante ale prizonierilor de război ucraineni, întorși acasă din captivitatea rusă
Fotografii ucraineni Kostiantin și Vlada Liberov au publicat poze ale unor militari, care s-au întors din captivitatea rusă. Unele dintre fotografii au fost prezentate și la Summit-ul Păcii din Elveția, unde s-a discutat tema schimbului prizonierilor de război. Imaginile au apărut pe rețelele oficiale de socializare ale cuplului de fotografi, informază Novyny.Live
Potrivit sursei citate, fotografiile ce au fost realizate la centrul de reabilitare, au fost publicate pe rețelele de socializare cu permisiunea militarilor ucraineni.
“Aceasta a fost cea mai grea ședință foto din ultimele șase luni. După întâlnirea și discuțiile cu băieții, nu ne-am putut reveni aproape o săptămână după ceea ce am văzut și auzit. Aceste imagini le publicăm cu permisiunea militarilor. Îmi amintesc cum unul dintre ei mi-a spus: trebuie să facem totul ca astfel de lucruri să nu se mai repete niciodată… Dar totul se repetă în fiecare zi”, au scris fotografii.
Potrivit jurnaliștilor, în captivitatea inamicului rus, militarii au pierdut între 40-50 kg din greutate. În prezent, ei sunt sub supravegherea specialiștilor în reabilitare și a psihologilor.
“Am discutat cu medicii din centrul de reabilitare, unde băieții se aflau la momentul întâlnirii noastre. Primele săptămâni pe pământul natal le provoacă o stare de euforie din cauza conștientizării că au supraviețuit”, au adăugat Kostiantin și Vlada.
Sursa citată reamintește, procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a declarat recent că până la 90% dintre prizonierii de război ucraineni din Rusia sunt supuși diferitelor forme de tortură, tratament inuman și violență, conform relatărilor celor eliberați.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne pe Telegram